Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:08 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În două ore, după miezul nopții Două accidente. Un mort și trei răniți grav. Unul dintre șoferi nu era șofer

ro

23 Nov, 2014 04:35 3143 Marime text
Primul accident a avut loc în jurul orelor 01.45, când un bărbat de 40 ani, din Murfatlar, fără a deţine permis pentru nicio categorie de vehicule, conducea autoturismul marca VW Golf, pe strada 1 Decembrie (DN3), din localitatea Ciocârlia de Jos.

Ajungând în zona imobilului situat la nr. 106, într-o curbă la dreapta, datorită lipsei de experienţă în conducere şi a neadaptării vitezei la condiţiile meteo, respectiv carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă către stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat şi un copac.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a pasagerului din dreapta faţă, un tânăr de 23 ani, din Viişoara.

Cel de-al doilea a avut loc în jurul orelor 03.00.

În acest caz, un tânăr de 28 ani, Emil Neagoe (foto) din Fântânele, conducea autoturismul marca Audi, pe DN22, dinspre municipiul Tulcea către Constanţa.

Ajungând la km.260, a intrat pe sensul opus de circulaţie unde lovit frontal un ansamblu de autovehicule compus din autotractorul marca Daf şi semiremorca marca Schimitz, condus de un bărbat din Mineri, judetul Tulcea.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi vătămarea corporală a pasagerului dreapta față în autoturism, un tânăr de 25 de ani din Fântânele.

Sursa  foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii