Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ciuda avertizărilor CCR Deputaţilor ţin cu dinţii de indemnizațiile speciale acordate aleșilor locali!

ro

13 Apr, 2016 22:28 1416 Marime text
 
Deputaţii nu renunţă uşor la indemnizaţiile speciale! Camera Deputaților a respins, astăzi, cererea de reexaminare a actului normativ pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, referitoare la indemnizațiile speciale acordate acestora.
 
Această reexaminare a legii a fost cerută de șeful statului ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR), care a decis, în 20 ianuarie, că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali, după ce a admis sesizarea Guvernului. Judecătorii au constatat că legea nu este clară, că există inegalitate între aleși și că nu se precizează sursa de finanțare.
 
Proiectul de lege privind reexaminarea legii pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali a primit 149 voturi "pentru", 67 "împotrivă" și cinci abțineri. Astfel, proiectul de lege, care are caracter organic, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare - 190. Deputatul social-democrat Florin Iordache a susținut, la dezbaterile din plenul Camerei, că prin modificările aduse proiectului de lege PSD consideră că "s-a răspuns criticilor și deciziei CCR".
 

"Am definit foarte clar cui se adresează acest proiect de lege. Deci, am definit că se adresează primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene, exceptând consilierii locali și consilierii județeni. Așa a hotărât Parlamentul", a declarat Iordache, citat de agerpres.ro.

 
El a adăugat că prin modificarea introdusă în lege potrivit căreia "intrarea în vigoare este cu 1 ianuarie 2017", practic, a fost eliminată ''critica de neconstituționalitate că nu erau prevăzute fonduri în buget".
 

"În aceste condiții, ținând cont că bugetul se adoptă înainte de 1 ianuarie 2017, Parlamentul de la acel moment va ține cont și de observațiile și prevederile care trebuie pentru fiecare autoritate locală, consiliu local sau consiliu județean să-și plătească un ales local sau maxim doi", a afirmat Iordache.

 
Deputatul social-democrat a mai spus și că din punctul de vedere al PSD este "discriminatoriu" să nu se acorde o indemnizație suplimentară aleșilor locali în condițiile în care acestora li se cere performanță. Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat că liberalii își mențin punctul de vedere de a nu sprijini adoptarea legii.
 

"Reglementarea are, în continuare, din punctul nostru de vedere, caracter neconstituțional. În forma rezultată după reexaminare, legea încalcă paragraful 52 din motivarea CCR cuprinsă în Decizia nr.22/2016. (...) În contradicție cu aceste dispoziții obligatorii, erga omnes, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, respectiv data de 2 martie 2016, textul modificat prin reexaminare este în continuare neconstituțional, deoarece nu specifică în mod clar aria de cuprindere a sintagmei de 'aleși locali', așa cum a fost ea circumstanțiată de CCR prin mai multe decizii, inclusiv Decizia 449/2015. Și este menținută în lege prin enumerare, ca beneficiară, subcategoria de aleși locali, formată din viceprimar, primar, președinte de CJ și vicepreședinte CJ", a arătat Andronache.

 
Liberalul a adăugat că un alt motiv pentru care PNL nu susține aprobarea legii ține de procedura de reexaminare. Deputații juriști și-au însușit pe 31 martie raportul de admitere dat de Comisia de administrație publică privind modificările la proiectul de lege care vizează indemnizațiile aleșilor locali. Proiectul de lege are caracter organic, iar Cameră decizională este Senatul.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii