Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ce context va ajunge, vineri, Dean Thompson la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

ro

19 Apr, 2016 19:00 2389 Marime text
 
Conferința Asociației Europene de Studii Americane, ediția a XXXI-a, va fi găzduită la Constanța, de către Asociația de Studii Americane din România și Universitatea „Ovidius”, între 22 și 25 aprilie 2016. Evenimentul este organizat în România pentru prima dată.

Invitații care au acceptat să prezinte în plen sunt Rodica Mihăilă, Profesor Emerita al Universității din București și Director Executiv al Comisiei Fulbright, România, Linda Cox, Director Executiv al Bronx River Alliance din New York, SUA, și Gary Gerstle, Profesor de Istorie Americană la Universitatea Cambridge, Marea Britanie.

Tematica secțiunilor din program include romanul american contemporan, literaturile etnice, ecocritica, interferențele ficțiunii cu cibernetica, producțiile cinematografice mai vechi și mai noi, artele spectacolului, provocările politice din diferite perioade de la Thomas Jefferson la Barack Obama, rolul femeilor în politică, precum şi multe alte subiecte.

Deschiderea, la care va lua parte, printre alţii, însărcinatul de Afaceri al Statelor Unite ale Americii la București, Dean Thompson, va avea loc în Aula Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, vineri, 22 aprilie, de la ora 14.00. Participanții vor avea ocazia să audieze un concert de jazz susținut de Harry Tavitian în cea de-a doua seară a conferinței.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii