Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:53 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comăneci, fericită pentru Halep „Îmi place când luptă până la sfârşit”

ro

10 Sep, 2015 08:53 1395 Marime text
 
Simona Halep s-a calificat în semifinale la US Open, după ce a învins-o cu 6-3, 4-6, 6-4 pe Victoria Azarenka, victoria sa stârnind un val de simpatie din partea marilor personalităţi ale sportului.

Simona Halep a fost susţinută din tribune de Nadia Comăneci în meciul jucat cu Victoria Azarenka, în sferturile de finală ale US Open. Fosta mare gimnastă a vibrat la fiecare minge, iar la finalul partidei a fost fericită pentru Simona.

„Am reuşit să ajung la acest meci care a foarte frumos şi foarte greu în acelasi timp, ea a dominat primul set absolut, şi îmi place tot timpul când luptă până la sfârşit şi revine şi îşi arată dominarea. Voi fi prezentă şi la semifinale, stau de pe o zi pe alta", a declarat Nadia Comăneci la finalul jocului câştigat de Simona, cu 6-3, 4-6, 6-4, potrivit România TV.

În momentul în care i s-a transmis că-i poartă noroc Simonei, Nadia a răspuns: „Ea a fost cea care şi-a purtat noroc, ea a jucat efectiv. Este foarte talentată şi foarte ambiţioasă".

Singura câştigătoare din România a unui Grand Slam, Virginia Ruzici, actualul manager al Simonei Halep, a declarat că aceasta a avut o revenirea extraordinară după întreruperea cauzată de ploaie la meciul cu Azarenka, subliniind că jucătoarea şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa de a câştiga.

„Simona a avut o revenire extraordinară după întreruperea cu ploaia, şi-a dat în sfârşit drumul la picioare, la braţ, la minte, şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa absolută de a câştiga.Toată echipa a facut maximum pentru ca ea să fie astăzi într-o stare mentală perfectă", a declarat Ruzici, conform sursei citate.



Sursa text + foto: România TV
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii