Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Amenzi de aproape un milion de lei, aplicate unităţilor de turism şi agrement de pe litoral

ro

18 Sep, 2016 14:35 1673 Marime text
Peste 1.500 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate, în acest sezon estival, de pompierii SMURD dislocaţi pe plajele de pe litoralul românesc şi 980 unităţi de turism şi agrement de pe litoral au fost verificate de către inspectorii de prevenire, cuantumul amenzilor aplicate fiind de peste 920.000 lei, se arată într-un comunicat al IGSU.
 

În perioada sezonului estival inspectorii de prevenire au participat la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiştilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.
 
Astfel, în perioada 13 iunie - 31 august, au fost derulate 570 de controale la 980 unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3.744 sancţiuni contravenţionale (2.932 avertismente şi 812 amenzi), în cuantum de peste 920.000 lei. Cele mai multe obiective controlate au fost din următoarele categorii: alimentaţie publică - 307, hoteluri - 266, vile turistice - 220, hosteluri - 37, pensiuni - 34, case de vacanţă - 28. De asemenea, personalul specializat a mai verificat 19 discoteci şi cluburi, 11 tabere şcolare şi 10 camping-uri.
 
Principalele deficienţe identificate au vizat neîntocmirea/neactualizarea documentelor privind apărarea împotriva incendiilor la nivelul operatorilor economici; exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii; nedotarea cu mijloace tehnice de primă intervenţie sau neverificarea acestora; nerespectarea reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice, se arată în comunicatul citat.
 
Prin dislocarea personalului operativ din zece judeţe, peste de 350 de pompieri au fost la datorie, zilnic, cu tehnică specifică de intervenţie (ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, şenilate).
 
De asemenea, pe durata sezonului estival au fost angrenate 29 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină la incendii sau alte situaţii de urgenţă în orice punct din judeţul Constanţa, iar în porturile Tomis, Mangalia, Costineşti şi Eforie, precum şi pe lacurile din staţiuni, au fost operaţionalizate cinci ambarcaţiuni IGSU, încadrate de scafandri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară şi conduse de personal al Gărzii de Coastă.
 
Totodată, în Constanţa au fost disponibile zece echipaje SMURD de prim-ajutor şi un echipaj SMURD de terapie intensivă (cu medic), trei dintre acestea fiind dislocate, pe perioada estivală, din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Bucureşti - Ilfov, Mureş şi Teleorman.
 
''În premieră, începând cu data de 12 iunie a.c., în zonele litoralului unde au fost înregistrate în ultimii cinci ani cele mai multe situaţii de urgenţă, au fost amplasate corturi de prim-ajutor. (...) De la operaţionalizarea acestor puncte de prim-ajutor ale pompierilor SMURD au fost desfăşurate 1.543 de misiuni. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Costineşti, unde au fost asistate medical 657 de persoane, urmate de Eforie - 321 persoane, Jupiter - 257 persoane , Mamaia - 203 persoane şi Techirghiol - 105 cazuri'', se mai arată în comunicatul IGSU.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii