Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată conţinutul integral al Hotărârii Curţii Constituţionale ce urmează a fi publicată în Monitorul Oficial

ro

27 Aug, 2012 20:46 1096 Marime text

HOTĂRÂREA nr.6 din 21 august 2012 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi la confirmarea rezultatelor acestuia

În conformitate cu prevederile art.146 lit.i) din Constituţie, ale art.46 alin.(1) şi ale art.47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.45 alin.(2) şi (3) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a întrunit în Plen pentru a verifica dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului.
CURTEA 
constată că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale menţionate, este competentă să verifice respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi să confirme rezultatul acestui referendum.
I. În ceea ce priveşte procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului: 
1. Contestaţii şi cereri prealabile
1.1 Curtea a examinat o serie de contestaţii şi cereri prealabile formulate cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu. 
1.2 Contestaţiile au fost formulate de: Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti. Acestea au format obiectul Dosarelor nr.1289 I/2012 şi, respectiv, nr.1291-1294 I/2012 pe rolul Curţii Constituţionale, fiind respinse, ca neîntemeiate, prin Hotărârea nr.3 din 2 august 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.546 din 3 august 2012.
1.3 Cererile prealabile depuse înainte de şedinţa Plenului Curţii din 1 august 2012 au fost examinate în şedinţa din acea dată. Din documentele depuse de autorii cererilor, documente provenite de la instituţiile cu activitate relevantă în materia referendumului (Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul Naţional de Statistică), au rezultat date contradictorii, faţă de cele comunicate oficial de Biroul Electoral Central, cu privire la numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Ca urmare, Curtea a constatat necesitatea unor lămuriri suplimentare din partea autorităţilor publice cu competenţe în această materie şi a dispus o serie de măsuri în acest sens, astfel cum se va arăta în cele ce urmează, la punctul 2.
1.4. Alte cereri depuse la dosarul cauzei de diverse persoane şi organizaţii neguvernamentale, de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele interimar al Senatului, respectiv de domnul Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României, au fost examinate cu caracter prealabil, Curtea stabilind, pentru considerentele menţionate în cuprinsul Încheierii de şedinţă din data de 21 august 2012, că aspectele invocate în cuprinsul acestora nu prezintă relevanţă pentru hotărârea pe care urmează să o adopte cu privire la referendum. 
2. Solicitarea de informaţii în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului

2.1 În acest sens, Curtea Constituţională s-a adresat, în temeiul art.46 şi 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, următoarelor autorităţi: 
2.2. Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu adresa nr.5264 din 1 august 2012, solicitându-i să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, în conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, dacă listele electorale permanente au fost actualizate potrivit legii şi data actualizării acestora; 
2.3. Institutului Naţional de Statistică, cu adresa nr.5265 din 1 august 2012, solicitându-i să transmită următoarele informaţii: dacă pot fi comunicate actele oficiale ale recensământului populaţiei din anul 2011 şi numărul cetăţenilor români cu drept de vot la data de 29 iulie 2012; 
2.4. Autorităţii Electorale Permanente, cu adresa nr.5295 din 2 august 2012, solicitându-i să comunice următoarele informaţii: dacă listele electorale permanente au fost actualizate potrivit legii şi data actualizării acestora şi numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, în conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
2.5 Examinând răspunsurile formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Institutul Naţional de Statistică şi Autoritatea Electorală Permanentă la solicitările dispuse de Curtea Constituţională în şedinţele din 1 şi 2 august 2012, făcute publice şi consemnate în Încheierile de la acele date, Curtea Constituţională a constatat că şi aceste răspunsuri conţin date contradictorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât Ministerul Administraţiei şi Internelor, după comunicarea, prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.5271 din 1 august 2012, a numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente (18.292.514 persoane), a revenit cu precizări suplimentare prin adresa nr.5273 din 2 august 2012, în care a învederat Curţii că există date care 'pot fi de natură să afecteze numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale permanente' şi că 'nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente'. 


2.6 În consecinţă, constatând că nu putea fi stabilit, cu certitudine, pe baza datelor existente, numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, pentru a se verifica dacă referendumul a fost valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului Curtea a dispus, în şedinţa Plenului din 2 august 2012, amânarea dezbaterilor pentru data de 12 septembrie 2012 şi formularea unei solicitări către Guvernul României pentru a comunica, până la data de 31 august 2012, numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate. 
3. Preschimbarea termenelor de judecată
3.1. În şedinţa Plenului Curţii Constituţionale din 3 august 2012, termenul de judecată a fost preschimbat, din oficiu, de la data de 12 septembrie 2012 la data de 31 august 2012, 'în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a acestei cauze, şi văzând că termenul acordat Guvernului, în şedinţa din 2 august 2012, pentru comunicarea datelor necesare soluţionării cauzei este 31 august 2012'. 

3.2. În sedinţa Plenului Curţii Constituţionale din 14 august 2012, la solicitarea Preşedintelui suspendat al României, domnul Traian Băsescu, termenul de judecată a fost preschimbat de la data de 31 august 2012 la data de 21 august 2012, 'în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a acestei cauze, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale'.
4. Măsurile dispuse Guvernului şi răspunsul acestei autorităţi publice
4.1. În şedinţa din 2 august 2012, Curtea a cerut ca Guvernul să dispună 'măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 şi să transmită Curţii Constituţionale numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, pentru a se putea stabili dacă referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012 este valabil în conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului'. Solicitarea dispusă în şedinţa Curţii Constituţionale din 2 august 2012 a fost transmisă Guvernului României cu adresa nr.5305 din 3 august 2012. 
4.2. Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a primului-ministru al Guvernului României, care a avut loc la data de 3 august 2012, respectiv declaraţiile în sensul declanşării, în baza adresei Curţii Constituţionale nr.5305 din 3 august 2012 a unui nou recensământ al populaţiei, Curtea a decis să revină, în data de 6 august 2012, cu o precizare constând în indicarea temeiului legal al acestei actualizări, şi anume art.17 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Astfel cum rezultă chiar din formularea acestei adrese, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.5306 din 6 august 2012, ea nu a cuprins o nouă solicitare adresată Guvernului, astfel cum s-a interpretat ulterior în mass-media şi de către acesta, ci doar o precizare pentru a evita acţiunea care se preconiza a fi întreprinsă de către Guvern, de amploarea unui nou recensământ, acţiune care nu îşi găsea justificarea în solicitarea Curţii şi nici un temei legal în dispoziţiile care guvernează organizarea şi desfăşurarea referendumului. 
4.3. Prin scrisoarea înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.5412 din 14 august 2012, primul-ministru al Guvernului s-a adresat Curţii Constituţionale invocând o contradicţie care ar fi existat între adresele Curţii Constituţionale nr.5305 din 3 august 202 şi nr.5306 din 6 august 2012, precum şi confuzia care ar fi fost determinată de cea de-a doua adresă. Totodată, Curtea a fost informată cu privire la faptul că în şedinţa Guvernului din 7 august 2012 s-a aprobat Memorandumul privind măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente.
4.4. Plenul Curţii Constituţionale, întrunit în data de 14 august 2012, în temeiul art.50-51 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a examinat scrisoarea Primului-ministru al Guvernului României. Prin Hotărârea nr.5 din 14 august 2012, Curtea a precizat din nou solicitarea sa, cu referire la temeiul legal anterior invocat, indicând şi datele de referinţă pentru operaţiunea de actualizare a listelor electorale permanente care ar fi trebuit întreprinsă sau care urma a fi întreprinsă în termenul acordat de Curte, după caz. Procedura actualizării listelor electorale permanente şi datele de referinţă pentru procesul de actualizare rezultă cu evidenţă din cuprinsul art.17 alin.(2) din Legea nr.3/2000, potrivit căruia 'Reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari, potrivit prevederilor Legii nr.68/1992, respectiv ale Legii nr.70/1991, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului.'
Amânarea cauzei şi termenul acordat de Curtea Constituţională, urmare examinării cererilor prealabile depuse la dosarul cauzei, a fost tocmai pentru realizarea unei actualizări a listelor electorale permanente, în situaţia în care actualizarea nu s-a realizat potrivit legii, situaţie care rezulta din răspunsurile formulate de autorităţile publice la solicitările Curţii Constituţionale. Astfel, Curtea a precizat că 'prin Adresa nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale a solicitat Guvernului să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate (până la data de 10 iulie 2012) conform dispoziţiilor art.17 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.[...] Acolo unde această operaţiune nu s-a executat, urmează a se realiza în termenul acordat de Curte.' Totodată, Curtea a stabilit că listele electorale permanente sunt, potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.370/2004, 'listele cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv.'
4.5. Prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.5451 din 20 august 2012, Guvernul, sub semnătura primului-ministru, a transmis un răspuns la solicitarea Curţii. 
4.6. În cuprinsul răspunsului formulat, Guvernul a precizat, mai întâi, că 'la data de 1 august 2012, prin adresa nr.74618/VPD, Ministerul Administraţiei şi Internelor a transmis Curţii Constituţionale numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente', confirmând conţinutul adresei Ministerului Administraţiei şi Internelor înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.5271 din 1 august 2012. 
4.7. În continuare, Guvernul a comunicat Curţii Constituţionale o serie de date rezultate în baza comunicărilor oficiale aparţinând unor instituţii publice, după cum urmează:
Date primite de la Ministerul Administraţiei şi Internelor 
- Conform comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, '34.654 persoane trebuie radiate de către primari şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din subordinea consiliilor locale, din listele electorale permanente utilizate la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României', după cum urmează: persoane decedate - 26.066; persoane având statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate - 4.475; persoane care au pierdut cetăţenia română -151; persoane fără drept de vot - 3.414; persoane bolnave psihic, care şi-au pierdut drepturile electorale - 199; persoane cu corecţii CNP - 349.
- Conform comunicării primite de la Direcţia Generală pentru Relaţiile cu Instituţia Prefectului, există un număr de 512.379 persoane ale căror acte de identitate au expirat şi nu au fost reînnoite până în ziua votului inclusiv.
Date primite de la Ministerul Afacerilor Externe
- din datele centralizate până la momentul transmiterii adresei există un număr de 3.052.397 persoane cu drept legal de şedere în afara României, dintre care: 1.101.809 cetăţeni români majori cu drept legal de şedere în afara României, conform datelor oficiale comunicate de 17 state, 1.468.369 cetăţeni români cu drept legal de şedere, conform datelor comunicate de autorităţile din 29 de state, cu privire la care datele oficiale primite nu fac distincţia între cetăţenii români majori şi cei minori, 482.219 cetăţeni români cu drept legal de şedere, conform evaluărilor făcute de misiunile diplomatice ale României în alte 44 de state cu privire la care datele oficiale primite nu fac distincţia între cetăţenii români majori şi cei minori. Se arată că, potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, populaţia României are un procent general de 18,3% minori;
- cu privire la datele comunicate de Ministerul Afacerilor Externe, se face următoarea precizare importantă: 'din numărul total de 3.052.397 persoane comunicat de către Ministerul Afacerilor Externe, 469.810 sunt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, 4475 se regăseau încă în listele electorale la data de 10 iulie 2012 şi sunt menţionaţi în prezenta la punctul I lit.b.'
4.8 Curtea constată, mai întâi, că scrisoarea primită de la Guvern nu răspunde solicitării de a se comunica 'numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate (până la data de 10 iulie 2012)', ci prezintă o serie de date, privitoare la diverse categorii de persoane. 
4.9. Datele comunicate, în cea mai mare parte, nu au legătură cu solicitarea formulată de Curte. 
4.10. Astfel, numărul de persoane ale căror acte de identitate au expirat nu priveşte această solicitare, întrucât expirarea actelor de identitate, în sine, nu determină eliminarea persoanelor în cauză de pe listele electorale permanente. Potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, listele electorale permanente cuprind 'cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv', legislaţia electorală nefăcând nici o distincţie care să permită interpretarea potrivit căreia expirarea actului de identitate atrage eliminarea persoanelor care îndeplinesc condiţiile menţionate de pe aceste liste. Curtea reţine că doar exercitarea dreptului de vot este condiţionată de prezentarea unui act de identitate valabil, nu însă şi existenţa acestui drept. Sancţiunea prevăzută de lege pentru nesolicitarea eliberării unei noi cărţi de identitate, obligaţie prevăzută de art.19 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2005, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.719 din 12 octombrie 2011, este amenda contravenţională, în condiţiile art.43 lit.b) din acelaşi act normativ, iar nu decăderea din dreptul de a vota sau radierea de pe listele electorale permanente.
4.11. Tot astfel, nu priveşte solicitarea formulată de Curte numărul persoanelor 'cu drept legal de şedere în afara României' al căror domiciliu se află în România, întrucât aceste persoane sunt cuprinse în listele electorale permanente, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004, mai sus citate, coroborate cu dispoziţiile art.7 alin.(1) din acelaşi act normativ, potrivit căruia 'Listele electorale permanente se întocmesc pe comune, oraşe şi municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite'. Acest temei juridic este invocat şi de Guvern în răspunsul său, în care se face distincţie între cetăţenii români cu domiciliul în România şi cei cu domiciliul în străinătate.
4.12. Potrivit datele comunicate de Guvern, din numărul total de 3.052.397 cu drept de şedere în afara României, au domiciliul în străinătate numai 469.810 cetăţeni români, restul până la 3.052.397 fiind cetăţeni români cu domiciliul în România. 
4.13. Potrivit aceloraşi date comunicate de Guvern, din numărul de 469.810 cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, numai 4.475 cetăţeni se regăseau pe listele electorale permanente la data de 10 iulie 2012 şi, prin urmare, numai cu acest număr (din numărul total de 3.052.397 comunicat) ar fi trebuit actualizate aceste liste. Guvernul mai precizează că acest număr - 4.475 cetăţeni - este deja luat în calcul la punctul I b din scrisoarea sa, fiind cuprins în comunicarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Datelor, adică în numărul total de de 34.654 persoane care trebuie radiate de către primari şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din listele electorale permanente utilizate la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012.
4.14. În concluzie, singurul număr care, potrivit datelor comunicate de Guvern, poate fi luat în considerare la actualizarea listelor electorale permanente, este acesta din urmă, respectiv 34.654 persoane, reprezentând: persoane decedate, persoane având statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, persoane care au pierdut cetăţenia română, persoane fără drept de vot, persoane bolnave psihic care şi-au pierdut drepturile electorale, persoane cu corecţii CNP. De altfel, numai cu privire la aceste persoane se arată de către Guvern că 'trebuie radiate de către primari şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din subordinea consiliilor locale, din listele electorale permanente utilizate la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României.' 
II. În ceea ce priveşte confirmarea rezultatelor referendumului
1. Curtea constată că rezultatul referendumului depinde de îndeplinirea cumulativă a două condiţii: una referitoare la numărul minim de cetăţeni care trebuie să participe la referendum pentru ca acesta să fie valabil (cvorumul legal de participare) şi una privitoare la numărul de voturi valabil exprimate, care determină rezultatul referendumului. Aceste condiţii sunt prevăzute în art.5 alin.(2) şi, respectiv, art.10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Potrivit art.5 alin.(2) din lege, 'Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente' iar, potrivit art.10, 'Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.'
2. Din datele comunicate Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central, cu privire la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012, rezultă următoarele:
Cifre absolute Procente
a) numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum: 18.292.464 100.00%
b) numărul participanţilor: 8.459.053 46.24%
c) numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul 'DA': 7.403.836 87.52%
d) numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul 'NU': 943.375 11.15%
e) numărul voturilor nule: 111.842 1.32%
3. Din examinarea documentelor transmise de Biroul Electoral Central rezultă că referendumul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, neînregistrându-se încălcări sau incidente de natură să conducă la îndeplinirea sau neîndeplinirea cvorumului de prezenţă la vot, respectiv la modificarea rezultatului referendumului.
4. Examinarea contestaţiilor şi a cererilor prealabile formulate în cadrul acestei proceduri nu a relevat diferenţe faţă de datele consemnate de Biroul Electoral Central şi nici încălcări sau incidente de natură să conducă la îndeplinirea sau neîndeplinirea cvorumului de prezenţă la vot, respectiv la modificarea rezultatului referendumului. 
5. Scrisoarea Guvernului României din data de 20 august 2012, mai sus analizată, relevă o diferenţă în minus de 34.654 persoane faţă de numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente transmis de Biroul Electoral Central, persoane cu privire la care se arată că trebuie radiate de către primari şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din listele electorale permanente utilizate la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012. 
6. Cu privire la aceste date comunicate de Guvern, Curtea Constituţională constată că nu are atribuţii în procedura actualizării listelor electorale permanente şi, prin urmare, nu poate opera modificări în liste electorale. Ceea ce poate constata Curtea, potrivit competenţei sale, este numai dacă diferenţa de date transmisă este de natură să conducă la îndeplinirea sau neîndeplinirea cvorumului de prezenţă la vot, respectiv la modificarea rezultatului referendumului. Or, este evident, din compararea datelor comunicate de Biroul Electoral Central, respectiv de Guvern, că nu există o astfel de situaţie.
7. Ca urmare, având în vedere că la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012, din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane, ceea ce reprezintă mai puţin de jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit.i) din Constituţie, ale art.11 alin. (1) lit. B.c), ale art.46 alin.(1) şi ale art.47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.5 alin.(2) şi art.45 alin.(1) şi (3) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, 
Cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
HOTĂRĂŞTE
1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.
2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns 'DA' la întrebarea 'Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?', iar 943.375 (11.15 %) au răspuns 'NU'.
3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George - Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.
Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.
Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.
OPINIE SEPARATĂ,

Dezacordul exprimat în raport cu hotărâre de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin 'erata' din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012, 'erată' la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională. 
În acest sens, evidenţiem faptul că, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, Curtea Constituţională a statuat în sensul că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate 'au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare', iar 'raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente', iar pe de altă parte, erata completatoare face referire la 'listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv', aşadar indiferent de domiciliu. 
Soluţia adoptată este contrară şi celor statuate prin pct. 2 din Hotărârea nr. 4 din 14 august 2012, hotărâre prin care, cu majoritate de voturi, Curtea a statuat următoarele - 'completarea operată de către judecătorul raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională o va adopta conform art. 47 alin. 1 din Legea nr. 47/1992'. 
Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, 'Curtea reţine că cetăţenii români care îşi exercită dreptul de vot în secţiile de votare aflate în străinătate sunt înscrişi pe liste electorale suplimentare'. 
Potrivit art.25 alin.(22) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului ,,pentru corecta desfăşurare a referendumului, Biroul Electoral Central emite hotărâri în interpretarea legii, hotărâri care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I'.
În baza acestui text, Biroul Electoral Central a adoptat Hotărârea nr.34H din 28 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.531 din 31 iulie 2012, prin care a stabilit că ,,în cazul referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României sunt aplicabile prevederile titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, nu dispune altfel'.
Articolul 26 alin.(2) din Legea nr. 35/2008 prevede că listele electorale permanente ,,se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite'.
Potrivit art.27 alin.(2) din aceeaşi lege, în listele electorale suplimentare vor fi trecuţi cetăţenii români din străinătate care fac dovada cu paşaportul cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, cetăţenii români care arată că au reşedinţa prin prezentarea paşaportului simplu sau a cărţii de identitate, însoţite de documentul emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate.
Listele electorale permanente sunt definite prin prevederile art. 7 alin. 1) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, în care se statuează că acestea 'se întocmesc pe comune, oraşe şi municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite'. 
În sensul legii, starea de fapt (domiciliază) se suprapune peste starea de drept (au domiciliul), motiv pentru care cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate nu pot fi incluşi în listele electorale permanente, însă îşi pot exercita dreptul de vot fiind cuprinşi în listele electorale suplimentare. Prin urmare includerea în listele electorale permanente a celor 1101809 cetăţeni români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate, la care se adaugă o parte dintre ceilalţi 1468369 cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie, dintre care unii sunt minori este de natură să afecteze rezultatul referendumului. 
Soluţia este promovată şi prin Liniile directoare privind alegerile, adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare de la Veneţia, din 5-6 iulie 2002, prin care la art. I 1.2. se prevede că o listă electorală suplimentară poate permite să voteze persoanelor care şi-au schimbat domiciliul.
Considerăm că listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512379 cetăţeni români cu drept de vot ale căror acte de identitate au expirat, fără a fi reînnoite până în ziua votului. Aceasta deoarece, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, actele de identitate trebuie să fie valabile în ziua votării. În caz contrar, menţinerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente, este de natură să consacre o nouă categorie, a celor care nu îşi pot exercita dreptul de vot, persoane care în mod obiectiv vor fi absente. În ipoteza în care dreptul de vot este exercitat pe baza unei cărţi de identitate provizorie, respectivele persoane sunt trecute şi pe liste electorale suplimentare. 
Faţă de cele expuse, cifra de 18292464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, cifră luată în considerare la adoptarea hotărârii, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual.
Pornind de la continua scădere a populaţiei României, de la datele statistice furnizate în mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedaţi, a persoanelor care au pierdut cetăţenia ori drepturile electorale considerând că în listele electorale permanente nu pot fi incluşi cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatăm că datele finale sunt de natură să conducă la validarea rezultatelor referendumului.
Judecător              Judecător                      Judecător
Ion Predescu         Acsinte Gaspar             Tudorel Toader

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii