Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HotNews.ro Se lansează partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor

ro

30 Jan, 2016 19:06 3658 Marime text
 
Duminică se lansează în Bucureşti un nou proiect care va deveni partid politic săptămâna viitoare, cu câteva luni înainte de alegerile locale. Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor - PACT - este fondat de Sebastian Burduja, cel care în 2009 a fondat Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), iar în 2011 a înfiinţat fundaţia CAESAR - Centrul pentru Acces la Expertiză Studenţilor şi Absolvenţilor Români. El este fiul bancherului Marinel Burduja, fost vicepreşedinte Bancorex, potrivit HotNews.ro.
 
De notat că la lansarea din 2008 a LSRS au participat şi susţinut discursuri Dan Voiculescu, Sebastian Ghiţă, Mihai Gâdea şi Ecaterina Andronescu.
 
Sebastian Burduja a avut joi dimineaţă o întâlnire cu premierul Dacian Cioloş, potrivit programului oficial al Guvernului. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului, a declarat pentru HotNews.ro că la întâlnire „nu s-a discutat absolut nimic legat de politică, ci despre tinerii care vor să revină în România şi să lucreze în administraţie”.
 
Reprezentanţii PACT au precizat pentru HotNews.ro că partidul va fi înregistrat la tribunal săptămâna viitoare. Alin Iliescu, cel care se ocupă de relaţiile cu presă, a declarat că o decizie în ceea ce priveşte candidaţii la alegerile de anul acesta se va lua după ce partidul va fi înregistrat, dar că există „ambiţii în acest sens”.
 
El a declarat că partidul PACT va fi o entitate diferită de Fundaţia Caesar şi de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), iar că membrii din conducerea acestora nu se vor regăsi în conducerea PACT, care se va alege după înregistrarea partidului.
 
Contactat în urmă cu câteva săptămâni de HotNews.ro şi întrebat dacă va candida la primăria Capitalei, Burduja a răspuns că nu şi-a anunţat intenţia şi nu poate confirmă.
 
Cum sună textul de lansare a PACT:
 
„Conştientizând situaţia în care a ajuns România, aflată într-o continuă criză multiplă - economică, politică şi socială - într-un context global complex şi riscant,
Remarcând că actuală clasa politică nu îşi urmăreşte decât propriile interese şi este capabilă să gândească şi să pună în aplicare un program credibil şi eficient de dezvoltare economică şi de reforma reală a instituţiilor publice,
Luând drept exemplu eforturile generaţiilor din trecut, care au luptat pentru unitate, dreptate şi libertate,
Cunoscând potenţialul ţării noastre, bazat pe resurse umane şi naturale remarcabile,
Ştiind că partenerii noştri strategici din structurile europene şi euroatlantice au nevoie de un aliat puternic şi de încredere într-o regiune de importantă majoră,
Fiind convinşi că este de datoria tuturor cetăţenilor să ia atitudine şi să se implice activ pentru schimbarea pozitivă a României
Şi având convingerea că cei care îşi păstrează speranţa într-un viitor mai bun pentru România ne vor sprijini în demersul nostru,
Ne unim forţele în Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT)
Şi, pe baza a patru principii esenţiale -
Profesionalism, Acţiune, Comuntiate şi Transparenţă -
Ne angajăm să redăm România cetăţenilor ei pentru a construi împreună
O ţară democratică, dezvoltată şi demnă."
 
La evenimentul de lansare de duminică ar urmă să participe circa 400 de persoane, inclusiv persoane publice, însă nu membri ai altor partide, potrivit lui Iliescu.
 
De precizat că joi dimineaţă, înainte de anunţul referitor la evenimentul de duminică, Burduja a avut o întâlnire, la guvern, cu premierul Dacian Cioloş, aşa cum arată şi programul premierului. Potrivit lui Sebastian Burduja, întâlnirea s-a concentrat pe „prezentarea activităţii fundaţiei Caesar” .
 
Fundaţia CAESAR
 
În urmă cu an, pe 4 februarie 2015, Ministrul de Externe de atunci Bogdan Aurescu a semnat două documente prin care este consolidată cooperarea dintre Ministerul Afacerilor Externe şi două dintre cele mai active organizaţii de tineri cu filiale peste hotare, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi Fundaţia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiză Studenţilor şi Absolvenţilor Români), după cum anunţă un comunicat de de presă al MAE .
 
Protocolul de colaborare dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), respectiv Protocolul dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Fundaţia CAESAR reprezintă concretizarea propunerii făcute de ministrul Bogdan Aurescu în cadrul ediţiei din acel an a Galei Studenţilor Români din Străinătate (8 ianuarie 2015).
 
„Facem astăzi un pas important în aplicarea strategiei Ministerului Afacerilor Externe de punere în valoare, în activitatea noastră diplomatică, a potenţialului şi energiei tinerilor români de prestigiu din străinătate, de atragere a lor spre o carieră diplomatică - dacă o doresc -, de implicare a lor în proiecte comune, într-un efort comun care are că scop final modernizarea României”, a subliniat ministrul afacerilor externe.
 
Printre membrii înscrişi în această fundaţie se numără, pe lângă Bogdan Aurescu, şi Mark Gitentstein (fostul ambasador SUA) sau Raed Arafat.
 
În prezent, Fundaţia Caesar desfăşoară un proiect intitulat Iniţiativa74 (i74) care îşi propune să strângă peste 100.000 de semnături în cel puţin 11 judeţe, cu câte minim 5.000 de semnatari, pentru a putea depune o iniţiativa legislativă de schimbare a Legii statutului deputaţilor şi a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Vezi aici detalii .
 
Despre Sebastian Burduja
 
Burduja, în vârstă de 30 de ani, s-a întors în acest an în România după 12 ani petrecuţi în străinătate. Din 2012 a lucrat că expert la Banca Mondială. A studiat la universităţi de prestigiu precum Stanford şi Harvard. Sebastian Burduja a spus într-un interviu că şi-a făcut studiile în SUA cu ajutorul financiar al familiei.
 
Pe 15 septembrie 2015, Burduja a participat la Palatul Cotroceni la Conferinţă „SMART DIASPORA 2020+: Cum valorificăm potenţialul strategic al diasporei româneşti” unde a susţinut un discurs şi preşedintele Klaus Iohannis.
 
Într-un interviu publicat de Viitorulromaniei.ro , Burduja afirmă că vrea să se întoarcă în ţară petnru că „suntem condamnaţi că în următorii zece ani să avem o ţară că afară. Dacă nu vom reuşi să schimbăm lucrurile în următorii zece ani, nu ştiu dacă vom mai avea ocazia să o facem vreodată.”
 
Sebastian Burduja este fiul lui Marinel Burduja, unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri român, fost vicepreşedinte la Bancorex. Marinel Burduja a fost ani buni de zile prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank , de unde a demisionat în 2012. După câteva luni, a reapărut în peisajul bancar că director general al băncii lui Dorinel Umbrărescu - Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI). La Umbrărescu a stat circa doi ani, după care a demisionat din motive personale. În toamna lui 2015, Burduja revine pe piaţă serviciilor financiare printr-o asociere într-o IFN cu fostul ministru al Sănătăţii, Ioan Bazac, importatorul maşinilor Ferrari în ţară noastră. Burduja este preşedintele boardului FRFS - Forza Rossa Financial Services IFN - unde Bazac este principalul acţionar. Deţine şi o licenţă de somelier, având o colecţie de circa 9000 de vinuri rare.
 
Despre LSRS
 
LSRS s-a lansat în urmă cu 8 ani, iar în prezent, potrivit lui Burduja, numără peste 5000 de membri. La evenimentul de lansare al LSRS din 8 ianuarie 2009 au luat parte, printre alţii, Mihai Gâdea, Ecaterina Andronescu, Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă, precum şi Marinel Burduja.
 
În 2011, LSRS a fost contestată de un grup de studenţi români din străinătate pentru „opinii bigote, impregnate de naţionalism”. În aceeaşi perioada, LSRS a organizat, la Institutul Bancar Român, evenimentul Forumul România Jună, cu sprijinul BNR.
 
HotNews.ro a realizat, în august 2011, un reportaj de la Mănăstirea Putna , unde LSRS şi-a prezentat principalele idei pentru dezvoltarea României pe următorii 30 de ani.
 
Printre membrii LSRS se numără şi Daniel Farmache (fiul lui Stere Farmache, fost preşedinte la BVB şi Alpha Bank), Dragoş Preda (fiul lui Dumitru Preda, Director al Direcţiei Originarii din România din MAE).
 
Unul dintre sponsorii unor evenimente organizate de LSRS este grupul rus de firme VIMETCO-ALRO, controlat de miliardarul rus Vitali Matsitski, cel care controlează şi alte afaceri din energie în România.
 
Publicăm mai jos poziţia exprimată de PACT sub formă unui drept la replică:
 
„Apreciem interesul manifestat de Hotnews faţă de Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi, în acelaşi timp, faţă de persoanele care se vor înscrie sau nu în această mişcare. Aşa cum am menţionat în invitaţia transmisă astăzi echipei dumneavoastră, va aşteptăm cu drag duminică la lansarea acestui proiect şi la evenimentele din perioada următoare. Facem un apel public să asistaţi la aceste acţiuni şi să relataţi opiniei publice într-un mod obiectiv şi profesionist despre cine suntem şi ce ne propunem. Regretăm faptul că încă înainte de momentul lansării oficiale au fost publicate informaţii care induc în eroare opinia publică, fără a prezenţa o imagine obiectivă şi completă asupra demersului nostru, cu atât mai mult cu cât am păstrat de la bun început un canal de comunicare mereu deschis cu echipa Hotnews, într-o relaţie bazată pe respect reciproc.
 
Aşa cum observă colegul dumneavoastră de redacţie Dan Tapalagă într-un articol mai vechi , este foarte uşor să încerci să compromiţi pe cineva prin simplă alăturare a unor nume într-o ştire la o ora de maximă audienţă. Ştim că numele amintite de dumnevoastră în articol au devenit extrem de uzitate pe scenă publică din România, însă demersul nostru este independent de orice fel de activitate a acestora. La 26 de ani de la Revoluţie, credem că este momentul să depăşim acest scepticism cronic şi teoriile conspiraţiei, şi să ne bazăm pe fapte, nu pe vorbe şi speculaţii. Mai multe argumente pentru care o astfel de abordare este profund nedreaptă şi dăunătoare puteţi regăsi, spre exemplu, în acest articol.
 
Va respectăm meseria de jurnalişti şi intenţia de a conecta diverse evenimente, însă observăm s-a croit în articolul publicat pe platforma Hotnews o poveste trunchiată cu privire la demersul nostru. PACT este o platforma a cetăţenilor, fără nicio afiliere la grupuri de interese, oameni politici, guvernanţi sau companii.
 
Articolul dumneavoastră aminteşte de un eveniment care a avut loc acum şapte ani de zile, eveniment public la care au luat parte o serie de persoane în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor statului român. De asemenea, PACT este un demers strict separat de Fundaţia CAESAR şi Liga Studenţilor Români din Străinătate, acestea fiind organizaţii civice, independente şi echidistante, şi cărora va rugăm să le respectaţi activitatea, voluntarii şi membrii. Conducerile executive ale celor două organizaţii apar pe site-urile acestora, aşa cum apar şi sponsorii, din multiple zone geografice.
 
Totodată, refuzăm să credem că mult după căderea comunsimului, într-o ţară europeană, încă mai vorbim despre oameni cu „origini nesănătoase”, de care sistemul se teme şi de care vrea să scape. Va solicităm public să fim trataţi cu profesionalism şi corectitudine. Timp de 26 de ani, în România s-a vorbit mai mereu despre indivizi şi prea puţin despre proiecte de dezvoltare. E timpul unei noi paradigme în viaţă publică românească: o paradigmă fundamentată pe substanţă şi dialog, pe prezumpţia de bună credinţă şi condamnarea manipulărilor construite pe teorii conspiraţioniste, şi pe un Pact real între cetăţeni şi reprezentaţii lor.
 
Veţi avea şansă duminică şi în perioada următoare să cunoaşteţi oamenii noi care vor să se implice în arena publică din România şi să contribuie la conturarea şi punerea în practică a unor soluţii concrete la problemele cetăţenilor. În viziunea noastră, aceşti oameni ar putea fi încurajaţi şi aplaudaţi pentru curajul implicării asumate, sau măcar ar merită să li se acorde şansă de a se prezenţa opiniei publice.
 
În final, remarcăm cu părere de rău că la momentul lansării acestui drept la replică nu fusese aprobat niciunul dintre comentariile care exprimă o opinie diferită faţă de versiunea prezentată în articol. De asemenea, observăm că s-a produs o schimbare ulterioară a titlului, cu accentuarea unor elemente de atac la persoană. Sperăm că sunt doar devieri accidentale de la standardul ridicat de jurnalism cu care Hotnews şi-a obişnuit cititorii.”


Sursa text și foto: hotnews.ro 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii