Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hossu „Cerem să se renunțe la ideea de a începe construcția unei noi Legi de salarizare unitară“

ro

26 Sep, 2016 17:21 1855 Marime text
Confederația Cartel ALFA solicită renunțarea la ideea de a începe construcția unei noi Legi de salarizare unitară, pentru că aceasta trebuie făcută de un guvern nou, care are o majoritate parlamentară, nu de un guvern tehnocrat, care nu are niciun sprijin, a declarat, astăzi, președintele organizației sindicale, Bogdan Hossu.
 

"Ceea ce cerem este să se renunțe la ideea de a începe construcția unei noi legi de salarizare unitară. Aceasta trebuie făcută de un guvern nou, care are o majoritate parlamentară, nu de un guvern tehnocrat, care nu are niciun sprijin, pentru că înseamnă o muncă inutilă din toate punctele de vedere. Plus că, din punct de vedere al calendarului, cum este prevăzut, este nerealist. Adică, pe o lege nouă să prevezi numai două săptămâni de dezbateri înseamnă pur și simplu amatorism pe chestiunea respectivă și ca să nu spunem că suma pe care vor să o aloce este insuficientă și nu reprezintă decât exponentul creșterii economice prin conservarea fondului", a spus Hossu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Comitetul Confederal al CNS "Cartel ALFA", reunit luni, a analizat proiectul documentului prezentat referitor la principiile și mecanismele construcției unei noi Legi a salarizării unitare în sectorul bugetar și a formulat opt observații.
 
Prima ar fi că se pornește de la un calendar nerealist, acesta se suprapune cu perioada de campanie electorală, iar alocarea timpului de dezbatere este insuficient. A doua observație vizează faptul că principiile care se precizează că sunt la baza construcției legislative sunt dependente de o serie de condiționări suplimentare, care nu pot fi făcute prin Legea de salarizare bugetară unică, precum alocarea bugetară sau reforma sectorului bugetar.
 
A treia observație este că suma alocată de 14 miliarde de lei pe cinci ani, din care au fost deja angajați circa 3 miliarde lei pare insuficientă, creează ipoteze inacceptabile, precum menținerea la același nivel a cheltuielilor bugetare nejustificate, menținerea la același nivel a fraudelor fiscale, alocarea aceluiași procent din PIB pentru toate tipurile de cheltuieli, inclusiv cele salariale. Pe lângă acestea, nu sunt prezentate date esențiale, precum evoluția PIB, a salariului minim garantat în plată și a salariului mediu pe sectorul bugetar și pe medie națională.
 
O altă observație este că nu se poate lua ca referință câștigul total salarial net, acesta fiind dependent de o multitudine de condiții specifice locului de muncă, cât și de condiții personale.
 
Sindicaliștii mai precizează că transformarea oricărui beneficiu într-o cuantificare monetară este posibilă, dar nu se justifică, fiind parte a politicii de motivare și atragere de personal. Ei au dat în acest sens exemplul asigurării unei locuințe de serviciu pentru personalul de specialitate din Sănătate sau Educație care trebuie să lucreze la sate.
 
A șasea observație este că, deși este o nouă lege, elaborată la șapte ani față de prima, menținerea aceluiași raport între salariul minim și salariul maxim din sistem bugetar, de 1 la 15, pe fondul și a unei restructurări a întregului sector, este nejustificată; se propune reducerea raportului între cel mai mic salariu și cel mai mare de la 1 la 8 sau cel mult de 1 la 10.
 
Sindicaliștii mai precizează că salariul de bază trebuie să fie salariul minim pe economie garantat în plată, care, din întâmplare, are astăzi valoarea de 1.250 de lei.
 
Ultima observație este că nu există o viziune asupra perioadei de tranziție în cei patru ani, clară pe fiecare etapă (an), a cadrului legislativ.
 
În concluzie, în baza tuturor acestor observații, CNS "Cartel ALFA" propune să se renunțe la această acțiune, care, în opinia sa, trebuie să fie realizată de noul guvern, deoarece necesită susținere parlamentară majoritară, acest lucru trebuind să aibă loc în prima parte a mandatului sau de patru ani.
 
Pe lângă aceasta, CNS "Cartel Alfa" cere continuarea negocierilor pentru eliminarea inechităților în sectorul bugetar, prin corecții/creșteri salariale, astfel încât să se atingă în anul 2017 un nivel de minim 60% din salariile de bază conform Legii 284/2010 (având salariul de bază 1 egal cu salariul minim pe economie), cât și continuarea rezolvării problemelor sectoriale specifice sesizate.
 
De asemenea, CNS "Cartel Alfa" precizează că este necesară, pe timpul scurt rămas până la încheierea mandatului acestui guvern, focalizarea pe alte două subiecte urgente și care se pot finaliza: modificări minimale la Legea 62/2011, Legea dialogului social, care să permită realizarea de contracte colective de muncă sectoriale și contracte colective de muncă de unități, stabilirea de urgență a salariului minim pe economie garantat în plată pentru 2017, pentru a permite operatorilor economici de a construi bugete realistice pentru viitorul an, continuarea procesului de dialog social în vederea construirii unui proceduri de stabilire a salariului minim garantat în plată pe termen mediu, chiar a unui acord tripartit dacă se poate, permițând realizarea predictibilității și stabilității solicitate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii