Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:52 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Horia Georgescu, reţinut pentru 24 de ore

ro

16 Mar, 2015 14:17 1720 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului GEORGESCU HORIA, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
 
În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
     
În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.
Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.

Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).
Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondenţă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc. privind tranzacţiile deja efectuate/certe cu proprietăţi imobiliare similare.
În două cazuri evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, „comparabile” constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare,  fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare.

Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.
 
 În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Inculpatului Georgescu Horia i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citeşte şi 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii