De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:12 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Halucinant! Candidat pentru Camera Deputaţilor, milionar în euro la doar 30 de ani. Tânăra trăieşte visul românesc pe bani publici

ro

15 Sep, 2016 20:56 6656 Marime text
Maria Gabriela Horga are 30 de ani și deja este milionară în euro și singurul candidat sigur de locul său pe lista PNL Constanţa pentru Camera Deputaţilor, la alegerile care vor avea loc în decembrie, conform B1 TV.
 
Tânăra predă la două universităţi de stat, a primit în ultimii trei ani posturi în 16 instituţii publice, a făcut peste 6,5 milioane de euro din contracte cu statul, primeşte case şi terenuri ca donaţii, pe care le donează înapoi către aceiaşi părinţii bugetari (tatăl e deputat, mama director la Curtea de Conturi, ambii profesori universitari la stat), îşi împrumută propriile firme, dar şi pe naşul multimilionar cu sute de mii de euro, iar din decembrie va deveni şi deputat PNL, conform jurnalul.ro.
 
23 de ani, era consiliera lui Daniel Dăianu la Parlamentul European, apoi a lui Daniel Chiţoiu, în Parlamentul României, la Ministerul Economiei şi la ANAF. Pupila foştilor miniştri liberali a devenit doctor în economie la 27 de ani, iar acum predă atât la Universitatea Ovidius, din Constanţa, cât şi la ASE Bucureşti.
 
Fost vicepreşedinte al tineretului liberal, Maria Gabriela Horga cunoaşte din 2012 o ascensiune absolut fabuloasă, primind în acest timp posturi în consiliile de administraţie sau comisiile de privatizare ale companiilor cu acţionariat de stat GDF Suez Energy, Active Conexe SA, SAAF, Electrica SA, Electrica Muntenia Sud SA, Electrica Distribuţie Muntenia Sud SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Eximbank şi Romaero. Joburile la stat i-au adus câteva sute de mii de lei, la care se adaugă dividende de la Fondul Proprietatea şi de la firmele proprii de alte câteva sute de mii. În plus, încasează an de an venituri din chirii şi recuperează împrumuturi date cu dobândă societăţilor sale, dar şi naşului de cununie.
 
Numai în 2014, când publica ultima sa declaraţie de avere, Maria Gabriela Horga raporta venituri totale de aproape un milion de lei, plus bijuterii în valoare de 60.000 de euro.
 
Tânăra a devenit milionară în euro de pe urma celor 43 de contracte primite de la stat în perioada 2010- 2015, majoritatea după ce a început să ocupe funcţii de conducere în companii publice. Firma Mariei Horga, Euro Audit Service SRL din Târgovişte este specializată în instalaţii electrice şi a încasat în total de la stat 6.338.122,03 de euro, prin contrate semnate cu primăriile Buftea, Târgovişte, Târgu Jiu, Cugir, Conteşti, Şelaru şi Vişina, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Enel Distribuţie Muntenia, Compania Naţională de Investiţii, Electrica Distribuţie Transilvania Sud etc. O altă firmă de-a sa, Blitz Lightning Company SRL, acum în faliment, a contractat lucrări publice de încă 500.000 de euro, în perioada 2008- 2010.
 
Maria Gabriela Horga este, la această dată, singurul candidat sigur de locul său pe lista PNL Constanţa pentru Camera Deputaţilor, la alegerile care vor avea loc în decembrie. Tânăra milionară din contractele şi funcţiile la stat a fost impusă direct de către conducerea centrală a PNL.

Sursa text + foto: nasul.tv
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cat de cretini ne credeti? 16 Sep, 2016 08:08 Nimeni nu va vota pnl. Speram sa nu mai intre in parlament. Toti am fi milionari cu asa functii ale parintilor si daca am fi in consiliile de administratie si de privatizare. Sa va fie rusine ca promovati asemenea beizadele ale m...or. Unde e dna, anaf, curtea de conturi, organele de control ?
  • pavel 16 Sep, 2016 04:30 Va rugam sa publicati comentariile, dar nu dupa 24 ore
  • Asta e prietena lui Andreea P ? 16 Sep, 2016 04:28 Alta Eba a politicii noastre mizerabile. Probabil ca se va iesi in strada in cele din urma. Astia nu au limite, nu au rusine, se p...șå pe noi