Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Reacţia FC Viitorul Hagi şi Gică Popescu, la Rubin Kazan?

ro

12 May, 2016 12:35 2432 Marime text
Gică Hagi, ca antrenor, şi Gică Popescu, ca director sportiv, ar urma să activeze la echipa rusă Rubin Kazan, informează Digi Sport. Sursa citată precizează că cei doi se află pe ultima sută de metri a negocierilor cu Rubin, care, la startul tratativelor, i-ar fi oferit patru milioane de euro pe sezon lui Hagi, dar ar fi avansat şi o propunere de colaborare strânsă cu Academia Hagi, la care ar urma să contribuie cu 50.000 de euro pe lună. 

UPDATE: În legătură cu această informaţie, FC Viitorul a avut următoarea reacţie: „Clubul FC Viitorul doreşte să dezmintă informaţiile apărute, astăzi, în presa din România. Managerul tehnic al clubului FC Viitorul, Gheorghe Hagi, nu a negociat preluarea băncii tehnice a vreunui club. Gheorghe Hagi se află într-o binemeritată vacanţă alături de familie, la Mallorca (Spania), unde se bucură de câteva zile de relaxare după un sezon intens cu echipa sa de club“.

Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii