Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Startul a fost dat la Constanţa Grupările care înşeală prin metoda “Accidentul” cad pe capete

ro

29 May, 2015 17:28 1680 Marime text
 
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au destructurat o grupare infracţională specializată în comiterea de înşelăciuni, prin metoda „accidentul”. Cinci persoane au fost reţinute.
 
Poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Giurgiu.
 
Activităţile au vizat mai multe persoane bănuite că, în perioada aprilie – mai ar fi contactat telefonic diferite persoane, asumându-şi în mod nejustificat calităţi de membri de familie sau avocaţi ai acestora.
 
Aceştia ar fi pretins de la victime diferite sume de bani, pentru a despăgubi presupuse victime ale unor accidente fictive. Din cercetări a reieşit faptul că cei în cauză ar fi săvârşit patru astfel de fapte, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 26.500 de lei.
 
Citeşte şi BANDA „ACCIDENTUL“, NOI FILE DIN DOSAR
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii