Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grav accident feroviar langa Craiova

ro

21 Sep, 2009 14:38 1668 Marime text

15 persoane au ajuns la spital în urma unui accident feroviar grav petrecut lângă Craiova.

Accidentul a avut loc la ora 02.30 de minute în apropierea localităţii Cârcea, locomotiva şi opt vagoane au deraiat . Ministerul Transporturilor a lansat o ipoteză şocantă şi anume că şuruburile care fixau şina erau desfăcute şi acesta ar fi motivul producerii incidentului.

Imediat după producerea accidentului au sosit mai multe ambulanţe pentru a acorda îngrijiri medicale răniţilor. Pentru unele persoane în vârstă a fost nevoie şi de intervenţia jandarmilor pentru a-i scoate din vagoanele răsturnate.

În trenul accelerat 1692 care făcea legătura Timişoara - Bucureşti, se aflau în momentul deraierii aproximatix 200 de persoane, care după accident au fost urcate în autobuze şi transportate la destinaţie.

Motivele accidentului rămân un mister. Conductorul trenului a declarat că circula cu viteză regulamentară (100 km/oră) şi că nu a avut niciun obstacol în faţă. Circulaţia pe ruta Craiova - Caracal a fost deviată până când se va putea circula în condiţii normale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii