Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Guliu şi Nicolae Belba, arestaţi pentru 29 de zile

ro

17 Oct, 2013 16:30 2722 Marime text
 Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

La data de 17 septembrie 2013 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare acţiunii penale, după ce organele de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii GULIU GEORGE, în vârstă de 46 de ani şi BELBA NICOLAE, în vârstă de 29 de ani, ambii din judeţul Constanţa, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în seara zilei de 07 mai 2012, în jurul orelor 23:30, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, în zona Dacia, cei doi inculpaţi au blocat autoturismul condus de persoana vătămată L.G.N., apoi prin folosirea violenţelor şi ameninţărilor, prin acţiuni conjugate, fiind înarmaţi unul cu bâtă de baseball iar celălalt cu un pistol, au spart geamul de la portiera stânga faţă al autoturismului atacat, au scos-o cu forţa din maşină pe persoana vătămată, au bruscat-o şi au urcat-o tot prin constrângere în alt autoturism, astfel că prin acţiunea lor de mare violenţă, comisă într-o zonă urbană aglomerată, au produs scandal public şi au tulburat ordinea şi liniştea publică. Din datele de anchetă a reieşit că primul dintre inculpaţi avea o relaţie personală cu victima, aşa încât acţiunea ilicită a fost determinată cel mai probabil de sentimente de gelozie exacerbată şi dorinţa suspectului de a-şi intimida victima.

În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de ambii inculpaţi pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost admisă de Judecătoria Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii