Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
00:13 08 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Game of Thrones și Star Wars vor avea ceva în comun

ro

20 Nov, 2016 11:40 425 Marime text
Actrița de origine britanică Emilia Clarke se va muta de pe tărâmul fantastic din Westeros într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, ea interpretând rolul feminin principal în unul dintre următoarele filme din spin-offul ''Star Wars'' (Războiul Stelelor), ce va avea în prim-plan perioada tinereții lui Han Solo, informează AFP.
 
Actrița în vârstă de 30 de ani, care a devenit o vedetă internațională datorită rolului de războinică și stăpână a dragonilor în producția ''Game of Thrones'' (Urzeala Tronurilor), se va alătura actorilor Alden Ehrenreich și Donald Glover, care au fost deja anunțați pentru interpretarea lui Han, respectiv a lui Lando Calrissian, în spin-offul interstelar, conform site-ului oficial, StarWars.com.
 
Nu se cunosc încă detalii despre personajul pe care îl va juca Emilia Clarke în cea de-a doua producție din universul de succes Star Wars.
 
Pelicula, al cărei titlu nu a fost dezvăluit încă și care va fi lansată în Statele Unite la 25 mai 2018, va fi realizată de Phil Lord și Christopher Miller.
 
Seria spin-off va debuta în decembrie anul acesta cu ''Rogue One: A Star Wars Story'', în regia lui Gareth Edwards, aceasta prezentând întoarcerea lordului Darth Vader.
 
Șeful executiv al Disney, Bob Iger, a anunțat în septembrie că a treia producție din seria spin-off "Star Wars", desprinsă din cea originală, va apărea în cinematografe în 2020.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii