Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcţionarii ameninţă cu grevă generală pe termen nelimitat

ro

01 May, 2015 11:21 1634 Marime text
După ce 32.000 de salariaţi din primarii şi consilii judeţene au întrerupt activitatea joi, funcţionarii ameninţă cu o greva generală pe termen nelimitat.

Într-un comunicat, Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele CNS „Cartel ALFA", arată că acţiunea de protest de joi a fost susţinută în 2.800 de primarii de comune, 50 de oraşe, 35 de municipii şi 20 de consilii judeţene, potrivit Ziare.com.

„Mulţumim pe această cale cetăţenilor pe care îi deservesc salariaţii reprezentaţi de către FNSA (Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie - n.r.), pentru faptul că au înţeles că protestul nu a fost îndreptat împotriva lor", susţine Hossu.

Acesta menţionează că funcţionarii îşi doresc „asigurarea unor drepturi salariale decente", ceea ce ar contribui "la îmbunătăţirea actului administrativ şi, implicit, la asigurarea unor servicii de calitate populaţiei de către instituţiile din administraţia publică locală".

În continuare, Hossu se declara mulţumit că alţi sindicalişti aparţinând altor organizaţii şi-au exprimat solidaritatea cu funcţionarii grevişti, dar speră că "la următoarele acţiuni de protest organizate de către FNSA, solidarizarea cu demersurile noastre nu va fi doar la nivel declarativ".

Dacă protestul de joi nu va duce la soluţionarea revendicărilor, „FNSA va organiza următoarele acţiuni:
- în dată de 27.05.2015 miting în Bucureşti la care vor participa minim 3000 de persoane;
- strângerea de semnături în vederea organizării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală, în 2015", se mai arată în comunicat.


Sursa: Ziare.com
Sursa foto: vremeanoua.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii