Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:29 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fugită de acasă A plecat să-şi vadă prietenii

ro

19 Apr, 2012 22:35 664 Marime text

disparuta.jpg La data de 18.04.2012, poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi de membrii unei familii din municipiul Constanţa, cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu a fiicei lor, Repidon Elena, în vârstă de 17 ani, din localitate.

Din verificările efectuate s-a stabilit că minora a plecat, în jurul orei 14.00, în mod voluntar de la domiciliu pentru a se întâlni cu nişte prieteni şi nu a mai revenit până în prezent. În jurul orei 21.00, minora i-a trimis mamei sale un mesaj prin care o anunţa că se află la ziua de naştere a unei colege şi să nu-şi facă griji, după care şi-a închis telefonul şi nu a mai putut fi contactată.

Fata are o înălţime de 1.52 m, constituţie astenică, păr şaten, faţă ovală, ochi căprui. La momentul plecării minora purta o geacă bej din imitaţie de piele, pulover de culoare neagră, maiou de culoare albă, colanţi negri, iar în picioare purta botine de culoare crem. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Secţia 4 Poliţie sau Dispeceratul IPJ Constanţa, tel.0241.611364 int.20005.

Ti-a placut articolul?

Comentarii