Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:16 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frumusețea explozivă a unei stele muribunde, surprinsă de telescopul Hubble

ro

14 Oct, 2014 22:45 1660 Marime text
Telescopul orbital Hubble a reușit să surprindă o serie de noi imagini de mare detaliu ale nebuloasei Fluture, NG 6302, aflată la 3.800 de ani lumină distanță de Pământ, în constelația Scorpionului, conform cnet.com.
 
Moartea stelelor reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene din Univers. Primele imagini ale nebuloasei Fluture au fost surprinse de telescopul Hubble în 2009. Forma sa este cea a unor aripi ca de fluture care se extind dintr-un nucleu reprezentat de o stea muribundă, scrie Agerpres.
 
Analiza spectrului luminii nebuloasei NGC 6302 indică faptul că steaua sa centrală este una dintre cele mai fierbinți stele din galaxie, temperaturile la suprafața sa ajungând la aproape 222.000 de grade Celsius, de peste 38 de ori mai fierbinte decât Soarele, ceea ce implică faptul că steaua din care s-a format a fost una masivă - probabil că avea o masă de cinci ori mai mare decât a Soarelui, conform calculelor astrofizicienilor.
 
Pe măsură ce o stea intră în ultimele stadii ale vieții sale, după ce își termină combustibilul nuclear, își extinde în spațiu straturile exterioare, formând un nor de materie în jurul nucleului stelar care devine foarte dens, foarte fierbinte și foarte strălucitor - o pitică albă. Această pitică albă luminează norul de materie din jur, oferind spectacolul de gală al nebuloasei rezultate pentru astronomi.
 
Pe măsură ce steaua a început să se transforme într-o pitică albă, încălzindu-se foarte mult, vântul stelar a început să spulbere particulele de materie cu viteze de aproximativ 3,2 milioane de km/h, reconfigurând forma și compoziția aripilor.
 
Regiunile roșii ale imaginilor indică prezența azotului, cel mai rece dintre gazele prezente în fotografii. Regiunile albe indică prezența sulfului, în timp ce hidrogenul este vizibil în culoarea maro, heliul este albastru iar oxigenul în violet și turcoaz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii