Fraţii Sait, căutaţi de poliţişti în dosarul contrabandei cu ţigări de la Medgidia au fost găsiţi şi reţinuţi
Fraţii Sait, căutaţi de poliţişti în dosarul contrabandei cu ţigări de la Medgidia au fost găsiţi şi
09 Oct, 2014 13:35
ZIUA de Constanta
1679
Marime text



Cei doi fraţi fac parte din lotul de suspecţi de contrabandă de ţigări, destructurat în urma percheziţiilor de miercurea trecută. Amintim că peste 140.000 de ţigarete au fost descoperite de poliţişti în urma a 37 de percheziţii efectuate, atunci, pe raza judeţului Constanţa, la persoane bănuite de contrabandă. Şase persoane au fost reţinute şi duse la audieri, însă fraţii Sait au fost de negăsit
Poliţiştii au stabilit că, începând cu luna aprilie 2014, cei în cauză s-ar fi aprovizionat ilegal, din diferite zone, cu ţigări nemarcate fiscal pe teritoriul României, provenite din contrabandă, pe care le-ar fi distribuit în localităţile Medgidia, Castelu, Dobromir şi Văleni, în vederea vânzării cu amănuntul.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 7.159 de pachete ţigări, diferite mărci, nemercate fiscal pe teritoriul României, 62.565 de lei, 970 de euro, 52 de telefoane mobile şi 4 laptop-uri.
Totodată, la domiciliile a două persoane au fost identificate şi ridicate 2 săbii şi 3 pistoale neletale, deţinute ilegal, celor doi fiindu-le întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 75.000 de lei, acesta urmând a fi stabilit cu exectitate de către specialişti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii