Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Franța a efectuat primul său atac aerian în Siria împotriva unei tabere a jihadiștilor

ro

27 Sep, 2015 17:27 1998 Marime text
 
Franța a efectuat astăzi primul său atac aerian în Siria.
 
Atacul a fost împotriva unei tabere de antrenament a jihadiștilor din Statul Islamic, lângă Deir Ezzor, în estul teritoriului sirian, potrivit anunțului făcut de președintele francez Francois Hollande la New York, unde se va desfășura cea de-a 70-a sesiune a Adunării Generale a ONU, informează AFP.
 
„Forțele noastre și-au atins țintele”, a punctat șeful statului francez, specificând că șase avioane au fost implicate în operațiune.
 
Tot el a dat asigurări că nu au fost înregistrate pierderi în rândul civililor. „Alte atacuri ar putea avea loc dacă va fi necesar”, a mai spus președintele francez.
 
Conform spuselor lui Francois Hollande, Franța „discută cu toți și nu respinge pe nimeni” în găsirea unei soluții politice în Siria.
 
Însă „consideră că viitorul Siriei nu poate fi decis de președintele sirian Bashar al-Assad”.




Sursa foto: telegraph.co.uk
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii