Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:19 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul șef al Oficiului pentru Protecția Martorilor, Adrian Bărăscu, trimis în judecată

ro

01 Feb, 2016 11:53 1603 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:
 
ADRIAN-AUGUSTIN BĂRĂSCU, chestor de poliție, director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- obţinere ilegală de fonduri, una în forma autoratului şi una în forma complicităţii
- deturnare de fonduri, una în forma autoratului şi două în forma complicităţii
- două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă continuată,
- abuz în serviciu, în formă continuată,
- influenţare a declaraţiilor
 
ION-OCTAVIAN NANU, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
-  constituire a unui grup infracţional organizat,
- obţinere ilegală de fonduri,
- deturnare de fonduri, una în forma autoratului şi trei în forma complicităţii
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, una în forma autoratului şi una ăn forma complicităţii
 
POPA FELICIA-VIOLETA, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- deturnare de fonduri, una în forma autoratului şi trei în forma complicităţii
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
 
AUREL LEHĂDUȘ, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- abuz în serviciu, în formă continuată (2 infracțiuni),
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată,
 
DAN-CRISTIAN PUȘCAȘ, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- abuz în serviciu, în formă continuată (2 infracțiuni),
 
în stare de arest la domiciliu, a inculpaţilor:
 
LIȚĂ ANDREEA-VIOLETA
, psiholog în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- abuz în serviciu,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
 
MARCEL-DANIEL GOMEAJĂ, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în (3 infracțiuni dintre care 2 în formă continuată),
 
sub control judiciar, a inculpaţilor:
 
VIOREL-MARCEL CROITORIU, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată,
- deturnare de fonduri, în formă continuată, sub forma autoratului şi a complicităţii
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, sub forma autoratului şi a complicităţii
 
PINTILESCU CRISTIAN, director adjunct în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
-  constituire a unui grup infracţional organizat,
 - obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată,
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
 
și în stare de libertate, a inculpaţilor:
 
RĂZVAN-GABRIEL GHEORGHE, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 infracțiuni),
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 
 
ŞTEFAN STAN, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada septembrie – decembrie 2013, Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta, Nanu Ion-Octavian și Liţă Andreea-Violeta au constituit un grup infracţional organizat, grupare la care, în perioada 2014 – noiembrie 2015, au aderat şi Croitoriu Viorel-Marcel, Gomeajă Marcel-Daniel, Lehăduş Aurel, Puşcaş Dan-Cristian, Pintilescu Cristian, în scopul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi  abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În contextul amintit, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecţie. De asemenea din banii destinaţi folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecţie, membrii grupului au achiziţionat, de la furnizori preferaţi, unor bunuri şi servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum şi destinate funcţionarilor instituţiei, ori au achiziţionat bunuri şi servicii inutile ori neperformante.
 
În perioada 2014 – 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de ordonator terțiar de credite la O.N.P.M., în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a folosit documente și date inexacte menite să supradimensioneze cheltuielile viitoare, destinate protecției martorilor, și anume 938.180 lei. Acest lucru a condus la virarea sumei de 743.880 lei.
 
În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și ordonator terțiar de credite, cu ajutorul inculpaților Popa Felicia-Violeta,Nanu Ion-Octavian, Croitoriu Viorel-Marcel, Liţă Andreea-Violeta, Gheorghe Răzvan-Gabriel,Gomeajă Marcel-Daniel,Pintilescu Cristian și Lehăduş Aurel, care au participat la întocmirea documentaţiei aferente achiziţiilor, în mod repetat, a schimbat ilegal destinația sumei de 303.240,83 lei, alocate protecției martorilor, pentru înzestrarea sediului O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor din această instituție, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat.

O parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 106.385,87 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracțională fiind întreruptă de controlul I.G.P.R. din 25 septembrie 2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziție directă a unor produse și servicii, în valoare totală de 196.854,96 lei.

În aceeași perioadă, inculpații Croitoriu Viorel-Marcel, Nanu Ion-Octavian, Popa Felicia-Violeta și Pintilescu Cristian, în calitate de împuterniciți al ordonatorului terţiar de credite (au semnat pentru directorul O.N.P.M.), beneficiind de ajutorul celorlalți membri ai grupului, au schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei totale de 41.698 lei alocate protecţiei martorilor, în baza unor înscrisuri denumite „note justificative”.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, în contextul efectuării unor achiziții directe și neperformante (sisteme de supraveghere video și alarmare), inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin împreună cu alți membri ai grupului și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Astfel, nu a fost posibilă aducerea la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranţă la domiciliu pentru martorii protejaţi. Acest lucru a dus la prejudicierea, cu suma de 82.409,07 lei, a bugetului destinat protecţiei martorilor și vătămarea  intereselor legale ale martorilor incluşi în Program. Banii respectivi, destinați protecţiei martorilor,  au fost folosiți la modernizarea centrului operaţional de monitorizare şi intervenţie pentru servicii de pază şi protecţie al O.N.P.M, iar furnizorii au beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor remise.

În luna februarie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite, beneficiind de ajutorul inculpaților Nanu Ion-Octavian, Popa Felicia-Violeta, Croitoriu Viorel-Marcel, Liţă Andreea-Violeta, Gheorghe Răzvan-Gabriel, care au participat la întocmirea documentaţiei prealabile acestei achiziţii directe, a încheiat un contract de prestări servicii cu un operator de telefonie mobilă, prin care a achiziţionat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesităţile punerii în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse faţă de martorii incluşi în Program. În această manieră, inculpatul  a produs un prejudiciu bugetului destinat protecţiei martorilor în sumă de 64.101 lei, vătămând totodată interesele legale ale martorilor incluşi în Program.

Urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust (un pachet de servicii supradimensionat), iar furnizorul de produse şi servicii a beneficiat de contravaloarea produselor şi serviciilor furnizate. În ziua de 04 august 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M., a încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmații cu vădit caracter intimidant și amenințări, să nu mai formuleze sesizări penale și să nu mai dea declarații defavorabile conducerii instituției, cu prilejul unor cercetări penale.

În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program.
 
În perioada decembrie 2009 – noiembrie 2015, în mod repetat, inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, Lehăduș Aurel și Pușcaș Dan-Cristian, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente șicanatorii la adresa martorilor incluși în Program. Inițial acest comportament privea reducerea cheltuielilor necesare acestora și, ulterior, pedepsirea acelor martori pentru petițiile administrative formulate, care au condus la efectuarea unor verificări din partea Corpului de control al M.A.I., fapta cauzând vătămarea drepturilor persoanelor respective.
 
Prejudiciul produs bugetului de stat, în maniera descrisă mai sus, se ridică la suma de 553.769 lei.

 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților inculpaţii Bărăscu Adrian-Augustin, Croitoriu Viorel-Marcel, Gomeajă Marcel-Daniel, Popa Felicia-Violeta, Pintilescu Cristian, Nanu Ion-Octavian, Gheorghe Răzvan-Gabriel și, Stan Ştefan.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii