Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, în drum spre Istanbul, cu business class (galerie foto)

ro

10 Sep, 2016 15:12 4878 Marime text
În urmă cu jumătate de an, lui Radu Mazăre i s-a ridicat restricția de a părăsi teritoriul țării. La 9 martie 2016, magistrații ÎCCJ au hotărât că fostul primar al Constanței va rămâne sub control judiciar dar, totodată, va putea din nou să plece dincolo de granițele României.
 
Acum două zile, Radu Mazăre a fost surprins așteptând procedura de check-in în Aeroportul „Henri Coandă”. Însoțit de o tânără blondă, fostul edil s-a îmbarcat la business class, în cursa de 21:45, spre Istanbul unde a avut escală spre destinația finală.
 
Radu Mazăre este judecat, printre altele, în dosarul „Retrocedărilor”, cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, care, la sfârșitul lunii august 2016, a depășit 90 de termene fără o pronunțare nici măcar în primă instanță și care se apropie cu pași repezi și siguri de termenul prescripției. În același dosar mai este judecat și Nicușor Constantinescu și alți 35 de inculpați, conform justitiecurata.ro.



Sursă foto: justitiecurata.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii