Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FNSA a organizat o grevă azi. Deja sunt anunţate alte forme de protest pentru luna iulie

ro

05 Jul, 2016 12:36 2058 Marime text
Astăzi, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a organizat o grevă cu întreruperea programului de lucru, timp de o oră, în semn de protest faţă de politicile salariale inechitabile în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile salariaţilor din administraţia publică locală din România, în comparaţie cu cei din administraţia centrală. Această acţiune de protest a fost susţinută de aproximativ 30.000 de membri de sindicat de pe întreg teritoriul ţării.
 
„Mulţumim pe această cale cetăţenilor pe care îi deservesc salariaţii reprezentaţi de către FNSA, pentru faptul că au înţeles că protestul nu a fost îndreptat împotriva lor. Asigurarea unor drepturi salariale decente pentru salariaţii din primării şi consilii judeţene contribuie la stoparea exodului profesioniştilor din administraţia publică locală, la îmbunătăţirea actului administrativ şi, implicit, asigurarea unor servicii de calitate către populaţie”, se arată într-un comunicat FNSA.
 
Conform sursei citate, FNSA a făcut apel către toate organizaţiile sindicale din administraţia publică locală din România să se alăture protestului, „însă până în prezent niciuna nu a răspuns favorabil demersurilor noastre”.
 
Ȋn cazul în care, după acest protest revendicările nu vor fi soluţionate, FNSA va organiza următoarele forme de protest:
  • 12.07.2016 – grevă cu întreruperea programului pe durata întregii zile;
  • 19.07.2016 – grevă generală pe termen nelimitat. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii