Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flota rusa se stabileste la granitele Romaniei

ro

14 May, 2010 18:41 1518 Marime text

După venirea la putere a unui regim prorus în Ucraina, Moscova are în vedere deschiderea de baze militare în apropierea graniţei cu România, unde Bucureştiul şi Kievul au dispute teritoriale, spune fostul comandant al flotei de la Marea Neagră. Preşedintele Ucrainei precizează însă că este vorba despre dezinformări înaintea vizitei omologului rus.

Amiralul Vladimir Komoedov a declarat că, după modernizarea flotei ruse din Crimeea, Moscova are în vedere să înfiinţeze noi baze militare, la Nikolaev, Odesa şi chiar la graniţa cu România, scrie "Nezavisimaia Gazeta", preluată de site-ul moldovean Azi.md. Gurile Dunării, unde România şi Ucraina au dispute legate de construirea canalului Bîstroe, reprezintă una dintre posibilele locaţii ale bazelor ruse.

"Posibilitatea de a extinde flota Mării Negre spre Vest este un răspuns la extinderea spre est a NATO, unde, de exemplu, în România şi Bulgaria, SUA au început instalarea de noi baze militare", a declarat amiralul Komoedov. Declaraţiile acestuia vin la puţin timp după ce preşedintele prorus al Ucrainei şi omologul său rus au semnat un acord care prelungeşte staţionarea flotei ruse la Sevastopol, în Crimeea, până în 2042.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a contrazis însă asemenea informaţii, declarând pentru BBC că în acordul semnat cu Rusia nu există asemenea prevederi.

Sursa: cotidianul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii