Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:29 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Flagrant la Medgidia, cu agenţii de penitenciar Cu o experienţă de 19 ani, reţinut pentru mită

ro

09 Jun, 2012 14:16 892 Marime text
În data de 08.06.2012, în jurul orelor 21.00, urmare a unei acţiuni de flagrant desfăşurată în localitatea Medgidia, agentul-şef de penitenciare P. V., angajat al Penitenciarului Poarta Albă, a fost surprins luând mită pentru introducerea de telefoane mobile destinate persoanelor private de libertate din penitenciar, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi Legea 275/2006, privind executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Funcţionarul public cu statut special a fost reţinut pentru 24 de ore. „Acţiunea a fost desfăşurată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în colaborare cu conducerea Penitenciarului Poarta Albă. În paralel, în cadrul Penitenciarului Poarta Albă se vor efectua cercetări, urmând a se aplica măsurile prevăzute de lege în astfel de situaţii“, ne-au precizat reprezentanţii Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Surse apropiate cazului spun că lucrătorul îşi desfăşura activitatea în Penitenciarul Poarta Albă de circa 19 ani. Cel mai probabil, agentul va fi prezentat astăzi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii