Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:58 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fiul lui Dan Adamescu, pe numele căruia era emis în un mandat de arestare, a fost identificat în Londra

ro

14 Jun, 2016 10:26 919 Marime text
Bogdan Alexander Adamescu, fiul afaceristului Dan Adamescu, pe numele căruia era emis în lipsă un mandat de arestare, a fost identificat aseară, în Londra. Acum, se află în custodia poliției londoneze, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.
 
În cursul lunilor iunie și decembrie 2013, Bogdan Alexander Adamescu, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București — Secția VII Civilă pentru ca în schimb aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Dan Adamescu, conform DNA.
 
Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenta inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală, informa DNA.

Ti-a placut articolul?

Comentarii