Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Capital.ro Fiscul, noul Big Brother

ro

26 Apr, 2015 23:51 2110 Marime text
Contabilii, avocaţii, auditorii şi consultanţii fiscali vor fi obligaţi să raporteze zilnic la Fisc operaţiunile de peste 5.000 euro de care «au luat cunoştinţă». Cerinţa este reclamată ca inacceptabilă pentru că încalcă secretul profesional, este o sursă de abuzuri şi transformă ANAF în supraveghetorul tuturor mişcărilor de bani la nivel naţional, scrie capital.ro.
 
Conform unei modificări propuse în Codul de procedură fiscală, după închiderea dezbaterii publice asupra proiectului de lege, şi făcută publică abia după aprobarea în guvern, avocaţii, contabilii, experţii contabili, consultanţii fiscali, auditorii, dar şi alte categorii vor fi obligaţi să transmită Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), zilnic, „operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele“. Conținutul informațiilor, standardul de transmitere, tipurile de informații și soldurile aferente conturilor bancare, precum  şi procedura de transmitere urmează să fie aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF.
 
Sursa: capital.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii