Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firmele ar putea primi intre 5 si 10 vouchere pentru casarea masinilor

ro

30 Dec, 2009 21:59 1259 Marime text

casari_vouchere_masini.jpgFirmele ar putea primi între 5 şi 10 vouchere pentru casarea maşinilor uzate, faţă de doar 3 tichete acordate în prezent, ridicarea acestui plafon urmând să fie analizată săptămâna viitoare de Guvern, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

El a arătat că pentru persoanele fizice va fi menţinută limita de 3 vouchere de casare , în schimb pentru firme va fi analizată posiblitatea ridicării acestui prag.

"De la 1 ianuarie continuă acest program cu acelaşi prevederi, deci cel mult 3 tichete de 3.800 lei pot fi prezentate de către persoane fizice şi persoane juridice. Urmează să analizăm la persoane juridice şi vin săptămâna viitoare cu o notă în Guvern, eventual să ridicăm acest număr de la 3 la 5 sau cel mult 10", a spus Borbely, citat de Mediafax.

El a precizat ulterior că varianta analizată este ca firmele să aibă posibilitatea să caseze un autovehicul pentru 3 vouchere, două autovehicule pentru 5-6 vouchere şi trei autovehicule pentru 9-10 vouchere.

Prima de casare pentru un autovehicul uzat, de 3.800 lei, este acordată sub forma unui voucher, în program fiind incluse din toamna acestui an şi persoanele juridice.

Beneficiarul poate să încaseze cel mult trei tichete valorice în cuantum de 3.800 lei, în urma casării a maxim trei vehicule.

Potrivit ghidurilor de finanţare a programelor de stimulare a parcurilor auto şi de tractoare, firmele cu datorii la stat sau care au primit sancţiuni de natură financiară nu pot cumpăra maşini sau tractoare prin "Rabla".

Sursa: Antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii