Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalului regional de teatru, „Spiritul lui Caragiale”, la Năvodari

ro

28 May, 2011 20:42 1445 Marime text
Astăzi, 28 mai, ora 09.00, cadrele didactice ale Catedrei de Limba Română din Şcoala cu clasele I-VIII „George Enescu” Năvodari au organizat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului regional de teatru, „Spiritul lui Caragiale” care a avut loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Năvodari. Acest festival a fost rezultatul colaborării dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Centrul Cultural Năvodari, Casa Corpului Didactic Constanţa, Primăria şi Consiliul local al oraşului Năvodari şi Teatrul de Stat Constanţa. La această manifestare, proiectată ca un concurs regional de artă dramatică au participat paisprezece trupe de teatru din şcolile şi liceele constănţene care au pus în scenă piese din opera mereu actualului Caragiale. Concursul s-a desfăşurat sub două secţiuni: gimnaziu şi liceu. Întreaga activitate a avut ca scop valorificarea şi dezvoltarea competenţelor artistice ale elevilor şi cultivarea sensibilităţii pentru frumos. La această activitate au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, părinţi, elevi şi cadre didactice.
În cadrul acestei acţiuni, Primăria oraşului Năvodari prin primar Matei Nicolae şi Consiliul local au acordat premii participanţilor şi au sponsorizat întreaga manifestare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii