De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:51 31 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Festivalul Iernii a deschis patinoarul!

ro

09 Dec, 2015 23:34 1761 Marime text
Patinoarul mult aşteptat şi-a deschis aseară porţile, iar accesul în patinoar şi închirierea patinelor sunt gratuite. Mai mult decât atât, patinoarul nu va fi deschis doar pe durata Festivalului Iernii “Feerie pe Gheaţă”, ci va rămâne deschis până în 28 februarie 2016 (condiţia fiind ca vremea să permită acest lucru).
 
Cu alte cuvinte, preţ de două luni şi jumătate, constănţenii de orice vârstă vor putea să patineze în voie, gratuit, pe patinoarul amenajat la Pavilionul Expoziţional.
 
Patinoarul este deschis zilnic, între orele 10.00 şi 23.00, iar accesul pe gheaţă se va face în șase serii, după următorul program: 10.00 – 11.30, 12.30 – 14.00, 15:00 – 16.30, 17:30 – 19:00, 20:00 – 21:30; 22:00 – 23:00.
 
Accesul pe suprafaţa de patinaj se va face în baza unui bilet/brăţară/tichet de ordine înseriat, primit de la organizator, valabil numai pentru o singură serie de patinaj. Niciun bilet/brăţară/tichet de ordine nefolosit nu poate fi utilizat în altă serie de patinaj decât cea pentru care a fost alocat, iar patinele se vor închiria  în limita stocului disponibil şi în limita a maxim 150 de persoane/serie, cu titlu gratuit.
 
Copiii cu vârsta mai mică de 7 ani au acces pe suprafaţa de patinaj numai cu patine şi doar însoţiţi de adulţi care au echipament adecvat pentru patinaj.
 
Regulamentul complet al patinoarului se poate verifica pe pagina de facebook a evenimentului, aici:  https://www.facebook.com/Festivaluliernii
 
Cei care doresc să verifice gradul de ocupare al patinoarului o pot face verificând live streamingul HD de la Festivalul Iernii “Feerie pe Gheaţă”, direct din platforma youtube, introducând cuvintele de căutare "feerie pe gheaţă". 

Ti-a placut articolul?

Comentarii