Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:42 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Viitorul II încearcă, mâine, la Babadag, promovarea în Liga a 3-a

ro

26 Jun, 2015 17:36 683 Marime text
 
Echipa din liga a-4-a la fotbal, FC Viitorul II (campioana judeţului Constanţa) a învins sâmbăta trecută pe stadionul „Orăşenesc” din Ovidiu formaţia Granitul Babadag, campioana judeţului Tulcea. Partida s-a disputat în manşa tur a barajului pentru promovarea în Liga a-3-a. Gazdele au dominat jocul şi după ce au ratat numeroase ocazii de a înscrie, au reuşit să încheie meciul cu o victorie, scor final 2-0 (0-0) prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău, în minutul 63 şi de Dragoş Nedelcu în minutul 86.
 
Mâine după amiază de la ora 17.30 are loc partida retur la Babadag. Gazdele vor incerca sa învingă la o diferenţă de cel putin trei goluri pentru a promova. Antrenorul de la Granitul Babadag, Mihai Guliu, crede ca acest lucru nu este posibil deoarece jucătorii săi nu sunt bine pregătiţi din cauza faptului că au lipsit în mod repetat la antrenamente.
 
“Încercăm Sâmbătă să reunim tot lotul…Vrem să ne jucăm şansele, să nu ne facem de râs dar e greu, e imposibil să invingem la o diferenţă aşa mare!Jucătorii nu sunt bine pregătiţi pentru că nu au venit la antrenamente.Încercăm să învingem poate câştigăm cu 1-0 sau 2-0 dar este foarte greu, fără antrenament, degeaba sunt unii dintre ei ca valoare individuală cel puţin la nivel de Liga a-3-a!” a declarat Mihai Guliu, citat de radioconstanta.ro.

Sursa foto: arhivă

Ti-a placut articolul?

Comentarii