Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:04 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE2-Făgădău şi Dobre îşi etalează planurile pentru anul ăsta

ro

23 Feb, 2016 14:34 2094 Marime text
După şedinţa Consiliului Local municipal de astăzi, viceprimarul cu atribuții de primar Decebal Făgădău şi noul viceprimar Mircea Dobre susţin o conferinţă de presă.
 
Noul viceprimar a declarat că vrea să se ocupe de contractul cu Polaris, să coordoneze comisia care se ocupă de cartierul Henri Coandă, mai ales că el susține construcția de locuințe aici. Dobre este de părere că acel contract cu Polaris nu putea fi reziliat, dar el poate fi îmbunătățit ca servicii în folosul cetățenilor. El a promis că îl va analiza și așteaptă să i se dea atribuțiile, după care va discuta cu Făgădău și Răsăuțeanu.

La rândul său, Decebal Făgădău a declarat, în cadrul conferinței, că au rămas 1002 pachete cu alimente care au fost trimise la cămine de bătrâni, deoarece de acum intră tichetele în vigoare, în lunile cu soț.
 

”Toți vor primi carnete cu patru tichete de 10 lei din 2 în 2 luni, plus tichete în luna mai și noiembrie. Mai mult, aproape 500 de constănțeni cu vârste între 90 și 100 ani vor fi premiați. 419 persoane vor fi premiate din martie, care au aceste vârste venerabile. De fapt, 419 sunt identificați pentru tot anul 2016. Acesta este programul Respect”, a arătat Făgădău.

 
Potrivit viceprimarului Făgădău, efortul financiar pentru reducerea tarifului pentru profesori, adică pentru circa 4000 persoane, încă nu se știe cât va fi pentru că nu se știe care vor folosi mijloacele de transport în comun ca să beneficieze de această reducere. Profesorii pot obține, totuși, abonament redus pe baza adeverinței de serviciu.

Făgădău a anunțat că lucrează la un proiect de hotărâre pentru a aplica reducere pe mijloacele de transport în comun ale RATC și pentru studenți.

Un alt subiect atins în conferinţă a fost cel al lemnelor de la toaletarea copacilor care vor fi distribuite către nevoiaşi numai pe bază de anchetă socială. 

UPDATE2, ora 15.28:


Referitor la PUZ-ul de la City Park Mall, Făgădău a menţionat ca soluţie o parcare supraetajată de plus 4 în loc de plus două etaje.
 

„Le-am impus când au solicitat avizul de construcţie”, a spus Făgădău.

 
Revenind la tichete, singura restricţie pe lângă criteriile actuale  este că nu pot beneficia de mai multe tichete chiar dacă o persoană cumulează mai multe criterii. Făgădău a declarat că se bucură de decizia instanţei privind anularea PUZ-ului privind construirea unui bloc pe Tomis și că societatea civilă începe să își facă simțită prezența și să acționeze.

"Faptul că o instanță dă dreptate locatarilor din zonă mă bucura pentru că înseamnaă că nu avea fundament legal serios", spune viceprimarul cu atribuţii de primar. 


Referitor la taxa de liniște, Făgădău așteaptă motivarea și va face recurs. 
În martie comisia privind  monitorizarea activității microbuzelor care circulă în sistemem maxi taxi va fi funcțională


 

UPDATE1 - ora 15.22:

Decebal Făgădău a mai explicat că numirea lui Dobre în funcția de viceprimar este o decizie politică, iar opțiunile au fost restrânse pentru că  nu doreau un mandat pe termen scurt. El spun că e optat pentru Mircea Dobre deoarece este un om sever și cu experiență în administrația publică, este intransigent. Mâine va avea loc o ședincă cu amândoi viceprimarii Constanței pentru a stabili clar fiecare cu ce se va ocupa.
 
Revenind la tichete, Făgădău a declarat că Executivul va da în acest an opt tichete valorice chiar daca se începe mai tarziu în 2016. Tichetele din mai se dau pentru că e luna când e Ziua orașului Tichetele se distribuie acasă la beneficiari.
 
Astfel, în perioada 1-20 martie toți beneficiariii trebuie să depună cereri pe care le iau de la orice birou al Primăriei sau de la cluburi de pensionari. Le vor depune la cluburile de pensionari, ghișee SPITVBL sau centre de informare cetățeni. Nu se știe încă de unde vor lua alimentele, deoarece acum se face licitație pentru desemnarea firmei care va face tichetele și e posibil să le și distribuie.

Primăria va impune ca şi criteriu de departajare numărul de contracte cu magazinele de pe raza municipiului Constanţa. 
Tichetele vor putea fi folosite doar pentru alimentele de bază din listă inclusă în legea asistenţei sociale.






 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii