Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:47 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Explozie Alertă la Barcelona (video)

ro

12 Feb, 2015 19:13 935 Marime text
Cel puțin trei persoane au fost rănite ușor joi într-o explozie la o uzină situată la 70 de kilometri de Barcelona, accident care a dus la formarea unui imens nor portocaliu toxic, relatează AFP și DPA.
 
Incidentul a determinat declanșarea unei alerte în urma căreia 64.500 de locuitori din cinci localități din zonă au fost nevoiți să rămână în locuințe, la cererea autorităților regionale din Catalonia, și să închidă ferestrele, transmite Agerpres.
 
Măsura a fost în vigoare până la 11.00 GMT. Copiii au rămas de asemenea în școli și în grădinițe. Norul a fost vizibil de la kilometri depărtare.
 
Doi angajați ai unei firme însărcinate cu transportul substanțelor chimice au suferite arsuri fără gravitate, iar un angajat al Simar a fost de asemenea ușor rănit. Serviciile de salvare au primit 22 de apeluri de la persoane care au sesizat probleme respiratorii.
 
Restricțiile de deplasare au fost limitate la copiii cu vârsta sub trei ani și la persoanele în vârstă sau cu probleme de sănătate până la ridicarea lor totală, la ora 14.00 GMT. 


Sursa: agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii