Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exercițiu de salvare a unor persoane surprinse de avalanșă

ro

29 Jan, 2017 17:48 1941 Marime text
ISU Semenic, Serviciul Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin și Asociația Câinii SAR Gugulania din Caransebeș au organizat, în acest sfârșit de săptămână, pe Muntele Mic, un exercițiu de salvare a unor persoane surprinse de avalanșă, acțiune realizată în contextul recentei tragedii din Italia.

„Am considerat că este util să se cunoască ce implică o astfel de intervenție, iarna, pe munte, mai ales în contextul tragic petrecut recent în Italia, în care s-a văzut cât de importante sunt intervențiile rapide și profesioniste. Cererea celor de la ISU este foarte binevenită, fapt pentru care au fost organizate două exerciții: unul cu Detașamentul din Reșița, iar cel de-al doilea cu echipa din Caransebeș, în zonele montane, cu trafic mare de turiști, de schiori. Este foarte important ca și cei de la ISU să cunoască procedurile și modul de a interveni în munte, ținând cont că, de multe ori, doar forțele Salvamont sunt insuficiente. Se știe că am avut destule evenimente tragice în județ, în care este nevoie să se intervină cu toate forțele disponibile. De aceea este nevoie ca toți să cunoaștem în ce constă o asemenea intervenție, modul de procedură, felul în care se intervine și așa mai departe", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Valentin Balaban, șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin, potrivit Agerpres. 

Inițiativa organizării exercițiului a venit din partea reprezentanților ISU, care vor să învețe de la salvamontiști cum să intervină în caz de avalanșă.

Rezultatele exercițiului au fost catalogate ca fiind pozitive, mai ales pentru faptul că reprezentanții ISU și salvamontiștii au putut interacționa și găsi metodele comune de acțiune în astfel de cazuri. De asemenea, câinii s-au arătat a fi foarte bine pregătiți, reușind să salveze trei persoane prinse în zăpadă, după cum a fost scenariul exercițiului. 


Sursa foto: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii