Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv Un fost inspector Antifraudă din Constanţa a fost condamnat la şapte ani de închisoare

ro

13 Jun, 2016 18:59 3738 Marime text
Dumitru Adrian Popa, fost inspector Antifraudă în cadrul Direcţiei Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, a fost condamnat, definitiv, la şapte ani şi două luni de închisoare.
 
Decizia este definitivă şi a fost luată de Ciprian Coadă şi Damian Mitea, judecători din Curtea de Apel Constanţa.
 
În cauză, afaceristul Florin Zarughevici a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
 Reamintim că cei doi au fost trimişi în judecată de de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
 
Conform DNA, Dumitru Adrian Popa a fost prins în flagrant chiar în faţa sediului Direcţiei Antifraudă Constanţa.
 
Potrivit documentelor oficiale, fostul inspector de la Antifraudă este acuzat, printre altele, că, în timpul unei acțiuni de control organizate în zona Cazino şi Complex Perla din staţiunea Mamaia, ar fi contactat prin SMS persoane din aria vizată, divulgând astfel acţiunea, aflată în fază incipientă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Eu 13 Jun, 2016 21:46 Sa le dea la toți așa ziși inspectorii la fel, toți sunt corupți