Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea activităţii ISU „Dobrogea” Constanţa pe anul 2015

ro

27 Jan, 2016 13:39 1457 Marime text
 
Astăzi, în sala „Remus Opreanu” a Prefecturii Constanţa s-a desfăşurat evaluarea anuală a activităţii desfăşurate în anul 2015 de cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.
 
La această activitate au luat parte prim adjunctul inspectorului general locotenent colonel Daniel Marian Dragne, prefectul judeţului Constanţa Constantin Ion, vicepreşedinte al consiliului judeţean Cristian Darie, comandanţii tuturor structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate.
 
Plecând de la rolul instituțional, acela de factor integrator județean în gestionarea situațiilor de urgență, unitatea și-a stabilit o serie de obiective generale pentru anul 2015, printre care s-au regăsit cele referitoare la realizarea unui timp de răspuns optim precum și realizarea unui management integrat al serviciilor de urgenţă profesioniste, private şi voluntare din zona de competenţă.
 
În perioada ianuarie – decembrie 2015 echipajele de intervenţie au acţionat la 12.428 intervenţii, în medie 34,05 intervenţii/zi, în timp ce în anul 2014 s-a acţionat la 13.576 intervenţii, în medie 37,19 intervenţii/zi iar în anul 2013 echipajele de intervenţie au acţionat la 10.984 intervenţii, în medie 30,09 intervenţii/zi. Numeric cele 12.428 intervenţii se prezintă astfel: 10.862 solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare (reprezentând o pondere de 87,40%) la care au intervenit modulele de descarcerare şi ambulanţele inspectoratului şi 1.566 intervenţii în situaţii de urgenţă la care au intervenit autospecialele şi utilajele de stingere (reprezentând o pondere de 12,60%) aparţinând atât inspectoratului cât şi serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, cetăţeni sau personal de la locul de muncă.
 
Ponderea acţiunilor SMURD este de 87,40%, iar cea a acţiunilor la care au au fost utilizate autospecialele de stingere (ASAS) este de 12,60%.
 
Din totalul de 1.566 intervenţii, la 1.524 intervenţii au acţionat serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă independent sau în cooperare cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, iar la 42 intervenţii au acţionat numai serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
 
În anul 2015, pe teritoriul judeţului Constanţa au avut loc 529 incendii, în medie 1,45 pe zi. La 509 incendii au intervenit echipajele inspectoratului, iar la 20 incendii au intervenit cetăţenii, personalul de la locul de muncă, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
 
Pe timpul celor 529 incendii au fost salvate 29 persoane (24 adulţi şi 5 copii), s-au înregistrat 12 victime (9 rănite şi 3 decedate), au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 7.510.300 lei şi s-au înregistrat pagube în valoare de 1.688.225 lei.
 
Întrucât solicitările venite din partea societăţii civile în general şi a populaţiei în special, sunt numeroase şi diversificate (de la intervenţii pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor din spaţii ostile vieţii, acordarea primului ajutor medical, până la salvarea animalelor captive în spaţii închise sau deschise şi protejarea mediului în situaţii de poluare accidentală) instituţia noastră este percepută de populație ca fiind o structură specializată, aflată permanent în misiune și în slujba cetăţeanului.
În misiunile desfășurate, personalul operativ îşi pune în pericol propria viaţă pentru a o salva pe a semenilor, ceea ce conferă armei un caracter de nobleţe, iar cadrelor militare statutul de SALVATORI.


Sursa foto: Facebook - ISU Dobrogea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii