Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eugen Eduard David, primar din județul Prahova, trimis în judecată pentru conflict de interese

ro

10 Mar, 2016 15:26 4671 Marime text
 
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Eugen Eduard David sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că în perioada 16 septembrie 2009 – 26 februarie 2014, inculpatul David Eugen Eduard, în calitate de primar al comunei Floreşti din judeţul Prahova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a emis 9 dispoziţii de plată prin care s-a obţinut, direct, un folos material pentru o rudă şi afinii săi, respectiv a dispus plata către aceştia a unor ajutoare de urgenţă, cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei.
Astfel, atât mama, cât şi socrii şi cumnaţii/cumnatele inculpatului au beneficiat de plata unor sume de bani în vederea efectuării unor investigaţii medicale complexe ori a unor intervenţii chirurgicale în valoare totală de 32.500 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Câmpina.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Sursa foto: ph-online.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nitu Gheorghe 12 Jul, 2016 15:51 Astea sunt copilării. Mai bine procurorii ar verifica contractele firmei sale Sylcast Construct care sa ocupat de tot ce înseamnă demolări la Michelin, de contractul de la Deveselu de aproape 3 ani si de deversările in albia raului a tuturor deseurilor periculoase acoperite cu un strat de pământ cu vola. Actionar e trecuta sotia si mama lui iar in spate daca vrei sa închiriezi cau sa contractezi o lucrare e leopardul David.