Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este necesară modificarea legii privind asociațiile de proprietari

ro

04 Jun, 2015 18:48 1011 Marime text
 
Liberalii, în parteneriat cu Liga Habitat, au organizat astăzi, la Palatul Parlamentului, dezbaterea publică "Reglementarea organizării și funcționării asociațiilor de proprietari".
Cu acest prilej, liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a apreciat că este necesară modificarea legii privind asociațiile de proprietari, argumentând că aceasta are anumite disfuncționalități. "Modificarea legii trebuie să fie rezultatul unei dezbateri ample, în care să fie implicați toți acei oameni care au expertiză în domeniu, care cunosc foarte bine disfuncționalitățile generate de legea actuală sau de interpretarea actuală a legii", a spus Orban. Liberalul a susținut că asociațiile de proprietari se confruntă cu monopoluri, de la furnizarea apei și energiei termice, la serviciul de salubrizare.
Pe de altă parte, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuță, a susținut că în fiecare zi se primesc 10-15 informări privind desființarea de asociații, arătând că acest lucru este cauzat de birocrație: "Eu înțeleg să ne chinuim să strângem banii de apă, de canalizare, de încălzire, dar chiar să strângem bani pentru tot felul de activități independente și profesii mai mult sau mai puțin liberale nu mi se pare normal". Potrivit acestuia, un efect al desființării asociațiilor de proprietari este distrugerea blocurilor.
Mereuță a criticat avizul negativ al Guvernului și votul din Parlament în ceea ce privește proiectul privind convențiile civile pentru asociațiile de proprietari. El a adăugat că speră ca premierul Victor Ponta să ceară PSD să introducă un nou proiect privind asociațiile de proprietari.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii