Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:33 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este creştineşte să...votăm Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE încurajează prezenţa la Europarlamentare

ro

16 Mar, 2014 16:39 1577 Marime text

Membrii Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) îi încurajează pe creştini să participe la alegerile europarlamentare din perioada 22 - 25 mai, contribuind astfel la "perfecţionarea proiectului european".

Ei s-au întâlnit recent la Bruxelles şi au hotărât să publice un comunicat în vederea apropiatelor alegeri care vor avea loc în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, pentru alegerea reprezentanţilor în Parlamentul European, considerând scrutinul unul „de maximă importanţă”, se arată pe site-ul reprezentanţei BOR pe lângă instituţiile europene, titrat de Mediafax.
"Asigurarea unei cât mai largi participări la exercitarea acestui drept democratic este de importanţă maximă. Niciun stat - sau parte a unui stat - nu poate face faţă de unul singur provocărilor din ce în ce mai mari ale unei lumi aflate într-un rapid proces de globalizare. Participarea creştinilor la aceste alegeri stă la baza credinţei că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate. Uniţi, suntem mai puternici", afirmă CROCEU.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii