Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emilia Murineanu, directorul AJOFM Constanţa, s-a înscris în UNPR

ro

13 Feb, 2015 12:05 2199 Marime text
Organizaţia Municipală a UNPR Constanţa anunţă că are noi membri.
 
Conform unui comunicat de presă, remis azi redacţiei, în cadrul şedinţei de Birou Municipal, desfăşurate aseară, preşedintele organizaţiei, deputatul Florin Gheorghe a făcut o prezentare privind situaţia politică actuală precum şi necesitatea atragerii de noi membri.
 
Astfel, liderul UNPR a anunţat primirea, în cursul lunii ianuarie a două noi persoane în rândul formaţiunii politice. Este vorba despre Emilia Murineanu, director al AJOFM Constanţa. Aceasta va prelua coordonarea organizaţiei municipale de femei. Emilia Murineanu îşi propune organizaţia de femei a partidului devină mult mai activă şi propună proiecte concrete de implicare în viaţă comunităţii.
 
Pe de altă parte, şi organizaţia municipală de tineret are un nou coordonator. Este vorba de George-Alexandru Drăgan, student al Universităţii Ovidius din Constanţa şi lider în Liga Studenţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii