Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emer Salim şi un minor, prezentaţi instanţei cu propunere de arestare pentru furt calificat

ro

02 Apr, 2015 15:17 1308 Marime text
Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Emer Salim şi un suspect minor, ambii cercetaţi în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
Din probele administrate, până în acest moment în cauză, anchetatorii arată că: „în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în noaptea de 1 aprilie, în jurul orei 21.50, prin escaladarea gardului ce desparte imobilul situat în municipiul Constanţa, strada Muncel, nr. 58 A, de imobilul situat în spatele casei pe strada Pescăruş, au urcat pe terasa casei, unde, în timp ce pregăteau mai multe bunuri aflate în podul casei pentru a le sustrage, pe care le mutaseră de la locul iniţial, au fost surprinşi de persoana vătămată care a reuşit să-l prindă pe Emer Salim, timp în care inculpatul minor a reuşit să fugă”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii