Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:22 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Elevii Liberali din Constanța au celebrat "Ziua Mondială a Educaţiei"

ro

06 Oct, 2014 21:03 1046 Marime text
 
Ziua Mondială a Educației este celebrată anual la data de 5 octombire. Clubul Elevilor Liberali Constanța au organizat activități cu scopul de a marca acest eveniment dedicate educației și învățământului.
 
Astfel, Clubul Elevilor Liberali din Constanța a organizat un atelier de creație pentru elevi la care au participat reprezentanți ai mai multor localități din județ. Copiii au fost provocați să își folosească imaginația și creativitatea pentru a compune un text în care fiecare a spus ce înseamnă educația pentru el, după cum se arată într-un comunicat al PNL Constanța.
 
“Ne dorim să subliniem importanța pe care o are educația în viața noastră, deoarece se pare că nu reușim să convingem că vrem cu adevărat să învățăm și să ne dezvoltăm. Poate așa o să ne vadă cei care au puterea să ia decizii pentru noi și o să realizeze că o investiție în educație este o investiție în viitorul țării noastre, în viitorul tuturor românilor, până și al lor. De Ziua Mondială a Educației am vrut să invităm copii la un atelier de creație care onorează atât educația, cât și profesorii noștri, cei care ne-au insuflat dorința de a crește frumos. Chiar dacă nu au resurse, cu răbdare și voință reușesc să ne învețe să facem lucruri bune pentru noi și semenii noștri. Vă mulțumim dragi profesori!”, a spus Andreea Bugescu, președinte al Clubului Elevilor Liberali Constanța și membru în Biroul Politic Național al CEL.
 
La eveniment au participat peste 100 de copii din Constanța, Pecineaga, Fântanele, Mihail Kogălniceanu, Mangalia, Topalu, Ghindărești și Cogealac.

Ti-a placut articolul?

Comentarii