Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:58 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi intoxicaţi cu monoxid de carbon MAI cere închiderea şcolii din Tâncăbeşti

ro

18 Feb, 2015 17:01 1213 Marime text
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cere închiderea unităţii de învăţământ  din localitatea Tâncăbești, acolo unde mai mulţi elevi au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon.
 
„Ca urmare a situației înregistrate în această dimineață la Școala generală nr.1 din localitatea Tâncăbești, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a solicitat structurilor competente toate datele privind circumstanțele producerii evenimentului”, se arată într-un comunicat al MAI, remis azi redacţiei.
 
La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, o autospecială pentru transport victime multiple și un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne. Iniţial s-a conturat ipoteza că starea de rău a copiilor a fost cauzată de intoxicarea cu clor.
 
După primele verificări medicale efectuate la fața locului, 17 copii au fost transportați cu ambulanțele la spitalele Grigore Alexandrescu, Floreasca și Elias pentru continuarea investigațiilor. Membrii familiilor a patru copii au refuzat transportul la spital, starea de sănătate a acestora fiind bună.
 
„Analizele medicale efectuate la spitalele Grigore Alexandrescu și Floreasca au reliefat că elevii prezentau o concentrație în sânge a monoxidului de carbon peste nivelul admis, ceea ce a condus la concluzia că starea de leșin a acestora a fost cauzată de intoxicarea cu monoxid de carbon”, se mai arată în comunicat.
 
Până la finalizarea verificărilor tehnice și remedierea situației, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat factorilor responsabili închiderea respectivei unități de învățământ.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii