Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:38 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Elena Udrea, urmărită penal în dosarul împrumutului bancar de peste 3,2 milioane euro

ro

02 Nov, 2015 13:59 697 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii, Sorin Mihai Popa, director general adjunct al unei bănci, la data faptelor, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul și Elena - Gabriela Udrea, secretar executiv al unui partid, la data faptelor, în prezent deputat, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
 
În ordonanța de  efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2007- 2010, suspectul Popa Sorin Mihai, în calitate de director general adjunct al unei bănci, şi-a îndeplinit cu rea - credinţă atribuţiile de serviciu, prin aceea că a acordat clientului Udrea Elena Gabriela o serie de  derogări care au condus la prejudicierea băncii. Prejudiciul în dauna băncii a fost determinat de neîncasarea sumelor datorate cu titlu de dobândă sau comision şi prin neexecutarea garanţiilor la momentul la care creditul putea fi declarat scadent anticipat (practic a amânat declararea creditului ca neperformant şi a privat banca de posibilitatea recuperării creanţei din executarea garanţiilor). De asemenea, a permis scoaterea bunurilor debitorului Udrea Elena Gabriela de sub incidenţa contractului de garanţie; la cererea suspectei Udrea Elena Gabriela, a permis aprobarea unui contract de novație, prin care debitorul inițial solvabil, în persoana lui  Udrea Elena Gabriela, a fost înlocuit cu unul insolvabil, împrejurare în care banca s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera  creditul.
         
În conformitate cu atribuţiile stabilite prin contractul de administrare, suspectul  Popa Sorin Mihai avea atribuţii de coordonare şi control cu privire la activitatea structurilor de Private Banking (clienți privilegiați) și risc, atribuţii în validarea și aprobarea ofertării clienţilor privilegiați,  precum şi în ceea ce priveşte acordarea de derogări de la prevederile normei bancare.
         
Cu referire la infracţiunile reţinute în sarcina suspectei Udrea Elena Gabriela, în perioada sus menţionată, aceasta a solicitat directorului Popa Sorin Mihai acordarea unui credit în valoare de 3.280.000 de euro, în regim Private Banking (client privilegiat), fără să fi urmat procedura obişnuită a negocierii condiţiilor de finanţare cu persoanele aflate în subordinea directorului, a pus la dispoziţia băncii un raport supraevaluat a terenurilor pe care trebuia instituită ipoteca, a solicitat cedarea creditului prin novaţie către o altă persoană, în condiţiile în care cunoştea că persoana respectivă nu are posibilitatea să achite obligaţiile rezultate din contractul de credit, în sensul că nu avea bunurile necesare cu care să garanteze achitarea întregului credit.
 
Prejudiciul cauzat băncii este de 2.576.541,53 euro, reprezentând folosul asigurat împrumutatului Udrea Elena Gabriela, constând în creditul de care a beneficiat şi bunurile mobile şi imobile ce au fost scoase din sfera garanţiilor contractuale şi nu mai pot fi executate.
 
Suspecţilor li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Sursa foto: antena3.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii