Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dulce Pontes, regina muzicii fado, vine în România

ro

25 Jun, 2015 20:46 1531 Marime text
Regina contemporană a muzicii fado, Dulce Pontes, a răspuns invitaţiei lansate de Project Events, turneul artistei urmând să treacă şi prin România. În această toamnă, cunoscuta cântăreaţă va susţine un concert la Bucureşti, la Sala Palatului,  pe 27 octombrie, începând cu ora 20.00. Solista îi va încânta pe fani cu vibrantele acorduri portugheze ale pieselor „Caminhos”, „Canção Do Măr” şi „Fado Português”.

Despre Dulce Pontes
 
Artista s-a născut în Montijo, Portugalia, în 1969. A cochetat cu mai toate stilurile muzicale, cântând pop, rock, jazz, muzică clasică şi tradiţională. În 1991, a câştigat Festivalul Naţional de Cântec al Portugaliei şi în acelaşi an a reprezentat Portugalia la Eurovision. 

Primul său album, „Lusitana”, a fost lansat în 1993, iar în anul următor, a ajuns pe piaţă albumul „Làgrimas”, material care a consfinţit consacrarea solistei la nivel mondial. Concertele ei din Spania, Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Italia, SUA, Japonia şi Brazilia au dovedit lumii că muzica portugheză trebuie aşezată la loc de cinste în topurile mondiale. Artista a colaborat cu artişti de prestigiu, precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli, dar şi cu celebrul compozitor italian Ennio Morricone. 

De unde poţi achiziţiona bilete

Pentru toţi fanii care doresc să o vadă şi asculte live pe regina muzicii fado, biletele au fost puse în vânzare şi se pot achiziţiona din următoarele locaţii: Librăriile Librarium şi Eminescu, Sala Palatului, magazinele Flanco, Domo, Vodafone, Orange, Carrefour, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan - Staţia de metrou Unirii 1. Cei care doresc să comande biletele online o pot face de pe: biletoo.ro, bilet.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro, eventim.ro, ticketstore.ro, ticketnet.ro sau salapalatului.ro.
 
Preţurile biletelor pentru spectacolul din 27 octombrie sunt următoarele: 250 de lei (categoria VIP), 200 de lei (categoria 1),150 de lei (categoria 2), 100 de lei (categoria 3) şi 50 de lei (categoria 4).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii