Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duckadam ar putea fi operat luni de medicul Şerban Brădişteanu

ro

23 Sep, 2012 22:33 1363 Marime text
Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, ar putea fi operat luni de medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, fostul portar fiind internat în 19 septembrie în unitatea sanitară bucureşteană şi supus unor investigaţii complexe.
Surse medicale spun că Duckadam ar putea fi operat luni, dar că o decizie certă ar putea fi luată duminică seară sau cel târziu luni dimineaţă. Fostul portar este pregătit pentru intervenţie.

Diagnosticul pus de medici în cazul Duckadam este insuficienţă arterială acută la braţul drept, ceea ce înseamnă că un segment al arterei este înfundat, iar sângele nu mai circulă aşa cum ar trebui, în această zonă formându-se cheaguri care presează asupra vaselor. Din păcate, există riscul ca în orice moment un cheag să se desprindă şi să se îndrepte către inimă, spun specialiştii.Începând de miercuri, 19 septembrie, Duckadam urmează un tratament anticoagulant pentru a-i regla circulaţia sanguină şi abia apoi va intra în sală pentru un by-pass arterial. Această operaţie presupune eliminarea cheagurilor de sânge şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată, creând astfel o punte de legătură.
Intervenţia chirurgicală este absolut necesară în cazul fostului portar, echipa operatorie fiind pregătită pentru intervenţie

Cel mai probabil, operaţia va consta în eliminarea anevrismului şi refacerea cu ajutor unei grefe a fluxului arterial, a precizat sursa citată.Helmuth Duckadam a fost internat, în 7 septembrie, la Secţia de Chirurgie Cardiocasculară din Constanţa cu diagnosticul "insuficienţă arterială acută la antebraţul drept". A fost externat o zi mai târziu după ce a suferit un intervenţie la antebraţ. La mai puţin de o săptămână, în 13 septembrie, Duckadam a fost din nou internat,din cauza durerilor, dar de acea dată, la Spitalul Militar din Capitală. În 18 septembrie, Helmuth Duckadam a fost internat la Spitalul Floreasca unde a fost supus unor investigatii complexe, după care va fi operat de medicul Şerban Bradisteanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii