Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două persoane, trimise în judecată pentru omor

ro

10 Dec, 2015 13:48 1811 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Jozsef-Zsolt Feher sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 13 iulie 2015, în jurul orei 03.45-03.50, în localitatea Ocna de Sus, comuna Praid, judeţul Harghita, inculpatul Feher Jozsef-Zsolt a exercitat acte de violență asupra victimei L.G., căreia i-a aplicat cu un briceag (cu lama de opt cm) cinci lovituri în zona corpului, cauzându-i cinci plăgi înjunghiate, şi lovituri de pumn, leziuni traumatice tanatogeneratoare care au cauzat în mod direct și necondiționat decesul acesteia.
 
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Harghita.
 
De asemenea, şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat cercetările şi au dispus, la data de 3 decembrie 2015, trimiterea în judecată a inculpatului Florentin Magda sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: la data de 12 octombrie 2015, în jurul orei 19.30, în timp ce se afla în Grupa Reşiţa a staţiei CFR Timişoara Nord, inculpatul l-a înjunghiat în partea dreaptă a abdomenului pe numitul C.M.B., leziunile provocate conducând la decesul victimei.
 
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului  Timiş.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii