Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră Două femei militar au reușit să termine cursul de elită Ranger School

ro

18 Aug, 2015 07:24 1772 Marime text
 
Două femei militar au reușit ieri în premieră să termine Ranger School, un curs de elită al armatei americane, recunoscut pentru duritatea sa psihică și morală, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Felicitări tuturor noilor Rangers (...) Această sesiune a arătat că fiecare soldat, indiferent de gen, își poate dezvolta potențialul în armată”, a declarat secretarul forțelor terestre americane, John M. McHugh, conform Agerpres. Cele două femei, alături de 94 de bărbați, au trecut cursul de 62 de zile, care îi învață pe participanți „cum să depășească oboseala, foamea și stresul pentru a-i conduce pe militari în timpul operațiunilor de luptă ale unităților mici", se arată într-un comunicat al armatei, citat de Reuters.

Nouăsprezece femei au început în aprilie prima sesiunea a Ranger School deschisă femeilor. Cursul, care are loc la Fort Benning, Georgia, implică antrenament în păduri, pe teren muntos și în mlaștina din Florida.

Toate femeile au fost eliminate, cu excepția celor două care au primit luni insigna și a unei a treia, care nu a reușit încă să depășească toate probele impuse.

Calificarea celor două femei este o victorie importantă pentru toți cei care susțin completa integrare a femeilor în armată, inclusiv în posturile de luptă.

Administrația Obama a decis în 2013 că toate posturile din armată trebuie să fie deschise femeilor.

Însă nu au fost înlăturate toate obstacolele, deoarece diferitele servicii (forțele terestre, forțele aeriene, forțele navale, Marines) au termen până în această toamnă pentru a cere excepții de la acest principiu.

Unele unități de forțe speciale ar putea solicita o astfel de excepție. Nicio femeie nu a trecut până în prezent instruirea de ofițer de infanterie al Marines, corpul de elită al armatei americane.

Femeile reprezintă circa 15% din efectivele armatei americane.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: stiri.covasnamedia.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii