Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două femei au rămas în cursă pentru a-i succeda lui David Cameron

ro

07 Jul, 2016 23:25 1713 Marime text
Succesiunea prim-ministrului britanic David Cameron se va juca între două femei, ministrul de interne Theresa May și candidata pro-Brexit Andrea Leadsom. Decizia aparține deputaților conservatori, care au votat astăzi. Theresa May a obținut 199 de voturi, Andrea Leadsom, 84 de voturi, în timp ce celălalt candidat pro-Brexit, ministrul justiției Michael Gove, a fost eliminat, el neobținând decât 46 de voturi, relatează AFP.
 
Cele două candidate rămase în cursă vor fi departajate în urma unui vot al membrilor partidului din cursul verii și rezultatul va fi anunțat la 9 septembrie. Aproape necunoscută înainte de referendumul privind ieșirea din UE, Andrea Leadsom, în vârstă de 53 de ani, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost imediat felicitată de fostul lider al UKIP, Nigel Farage, unul dintre cei mai importanți susținători ai Brexitului.
 
Andrea Jacqueline Leadsom nu este deputată decât de șase ani și nu a deținut niciodată un portofoliu important în cadrul guvernului conservator, de unde și notorietatea sa foarte limitată. Ea a petrecut trei decenii în cartierul financiar din Londra unde a lucrat la banca Barclays. Leadsom a început să-și facă un nume în politică în timpul campaniei pentru referendum făcându-se remarcată în timpul dezbaterilor televizate. Blonda cu părul scurt, mamă a trei copii, a apărat cu pasiune ieșirea țării din UE, mereu cu zâmbetul pe buze, notează AFP într-un amplu comentariu.
 
Decizia lui Boris Johnson, liderul taberei pro-Brexit, de a nu candida la succesiunea lui David Cameron a propulsat-o pe aceasta în prim-plan. Totuși, ea este departe de a întruni unanimitate în rândul deputaților partidului, care o consideră insuficient de experimentată, relatează agerpres.ro.
 
Multe articole din presă îi pun sub semnul întrebării competența, importanța experienței sale în cartierul financiar City sau chiar moralitatea declarațiilor sale de venit, notează AFP. Andrea Leadsom, care se visează o nouă Margaret Thatcher, ar fi fost de asemenea responsabilă de 'un dezastru' în timp ce era secretarul de stat care răspundea de City, declară unii responsabili de la Ministerul de Finanțe. Contracandidata sa, ministrul de interne Theresa May, este o candidată a consensului, relatează AFP într-un portret care îi este dedicat.
 
”Ea nu a fost foarte vizibilă în timpul campaniei pentru referendum și poate, din acest motiv, să beneficieze de o susținere mai largă în cadrul Partidului conservator”, a declarat pentru AFP David Cutts, profesor de științe politice la universitatea Bath.
 
Eurosceptică în convingeri, ea a ales totuși la începutul anului, spre surpriza generală, să-i rămână fidelă prim-ministrului Cameron și să intre în tabăra pro-UE. Ea a făcut însă acest lucru cu minimum de implicare, pronunțându-se inclusiv în favoarea unei limitări a imigrației, temă favorită a adepților Brexit. Poate și din acest motiv a fost prezentată de Sunday Times ca ”singura figură capabilă să unifice facțiunile rivale din partidul conservator”.
 
”Avem nevoie de un leadership puternic, experimentat, pentru a negocia cel mai bun acord pentru Marea Britanie cu Uniunea Europeană, pentru a uni partidul și țara”, a spus ea după votul de astăzi.
 
Theresa May, în vârstă de 59 de ani, a dat dovadă de multă fermitate ca ministru de interne, indiferent că a fost vorba de delincvenți, imigranți clandestini sau predicatori islamiști. Fiică a unui preot anglican, ea și-a început cariera politică în 1986, după ce și-a făcut studiile de geografie la Oxford și a trecut pentru o scurtă perioadă de timp pe la Banca Angliei. În acest an Theresa May a fost aleasă consilier local în cartierul londonez Merton.
 
După două eșecuri la alegerile legislative, ea a fost aleasă în 1997 deputată conservatoare în circumscripția Maidenhead, din Berkshire (sudul Angliei).
 
În 2002 și 2003 a fost prima femeie care a fost secretar general al Partidului Conservator. Între 1999 și 2010 a ocupat diverse posturi în cabinetele din umbră ale conservatorilor, pe atunci în opoziție, precum cele de la mediu, familie, cultură, drepturile femeilor și muncă.
 
Atunci când Cameron a fost ales prim-ministru în 2010, el a recompensat-o atribuindu-i portofoliul de ministru de interne, un mandat pe care îl va păstra și după realegerea prim-ministrului, în 2015.
 
Daily Telegraph a desemnat-o pe Theresa May femeia politică cea mai puternică a țării, estimând că 'a ajuns în vârf datorită unei determinări feroce'. Însă, notează AFP, dacă puterea de muncă i-a adus elogii, din punctul de vedere al carismei situația se prezintă cu totul altfel.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii