Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două avioane militare americane s-au prăbușit. Acțiune de salvare a piloților

ro

26 May, 2016 22:02 1550 Marime text
Două avioane de vânătoare F-18 s-au prăbuşit, în această dimineaţă (după-amiază, ora României), la circa 40 de kilometri în larg de zona Oregon Inlet, situată în statul american Carolina de Nord, pe Coasta de Est a Statelor Unite.
 

"A fost vorba de o eroare produsă în zbor", a comunicat Paza de Coastă americană.

 
Mai multe echipaje ale Pazei de Coastă au participat la căutarea celor patru membri ai echipajelor şi resturilor aparatelor de zbor.
 
"Două avioane F/A-18 s-au prăbuşit în Oceanul Atlantic. Patru persoane au fost recuperate şi transportate la spital", a declarat un oficial local citat de ABC News.
 
Conform unor surse militare, cele două avioane de vânătoare aparţineau Forţelor navale americane şi au intrat în coliziune în aer. Avioanele decolaseră de la baza aeriană Oceana, situată în statul american Virginia de Vest şi participau la un exerciţiu militar.
 
Cei patru membri ai echipajelor avioanelor de vânătoare s-au catapultat şi au fost salvaţi de un elicopter militar HH-60 Jayhawk, trimis de Paza de Coastă, fiind transferaţi la un spital din oraşul Chesapeake.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii